Premierul Victor Ponta a afirmat, joi, că nu există niciun conflict între instituții în ceea ce privește numirea judecătorilor români, dintre care se va alege doar unul, la CEDO.
„Nu este niciun conflict între instituții în privința desemnării judecătorilor români la CEDO. Peste tot selecția se face de către o comisie guvernamentală. Este o problemă de urgență, la începutul lui iulie trebuie să avem finalizată procedura, cele trei numiri”, a spus Ponta.
Acesta a adăugat că din momentul ocupării postului de la CEDO, respectivul judecător nu va mai fi român, ci european, urmând să judece cazuri din toate țările și să fie imparțial.
„Judecătorul de la CEDO, chiar dacă este român, este imparțial, judecă procesele din Serbia, Germania, Franța. El este desemnat din România. Nu e o chestiune directă pentru români. Eu n-am nicio legătură, nu o să particip la lucrările ei. Trebuie să facem minimum trei propuneri, mai departe se alege unul dintre ei. Mai departe el nu mai este judecător român, este judecător european”, a mai spus Victor Ponta.
Premierul sustine că majoritatea ţărilor europene propun un judecător la CEDO printr-o procedură guvernamentală, deoarece în acest caz nu există un „monopol” sau obligaţia ca persoana în cauză să fie de profesie judecător.
La jumătatea lunii aprilie, premierul i-a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru a clarifica cine anume are atribuţia numirii judecătorului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o comisie guvernamentală sau Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)
Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, de asemenea, Curtea Constituţională pentru soluţionarea unui conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern privind modificarea procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Preşedintele CSM, Oana Hăineală, a declarat joi că CSM nu îşi va retrage sesizarea depusă la Curtea Constituţională privind desemnarea judecătorului român la CEDO, considerând că în Europa sunt mai multe practici legate de procedură, dar va accepta orice decizie a Curţii.
„Sunt mai multe practici în Europa şi noi ne-am susţinut punctul de vedere, conform documentelor deja publice. Nu ne retragem sesizarea şi ne vom conforma deciziei Curţii”, a spus Hăineală, la finalul discuţiilor de la Curtea Constituţională, care analizează joi sesizarea privind un conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern în cazul modificării procedurii de numire a judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.