Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a declarat că premierul Victor Ponta trimite luni Parlamentului cererea de a se întruni în şedinţă comună pentru a decide cine va reprezenta România la Consiliul European, arătând că plenul reunit ar trebui să aibă loc marţea viitoare.
„Prim-ministrul Victor Ponta va solicita în cursul zilei de astăzi (luni – n.r.) Parlamentului să se întrunească în şedinţă comună în care să se adreseze pe probleme de politică internă şi externă. Noi credem că această şedinţă ar trebui să aibă loc marţea viitoare”, a precizat Mircea Duşa.
El a spus că, pentru a fi convocat plenul Parlamentului, trebuie să se întrunească înainte Birourile Permanente ale celor două Camere.
Duşa a apreciat că „tot ceea ce ţine de gestionarea problemelor UE vizează Executivul” şi că „este normal ca primul ministru să reprezinte România în organismele europene”.
„Eu cred că nu există în Constituţie o prevedere legată de această speţă, ci o prevedere legată de semnarea tratatului”, a mai spus Duşa.
Premierul Victor Ponta solicită Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor să organizeze un plen comun în care Parlamentul să decidă mandatul pentru Consiliul European şi pe cel pe care îl consideră îndreptăţit să reprezinte România la summit-ul din 28 iunie.