Judecătorii cazului de viol în grup dinVăleni – Vaslui n-au greşit cu nimic. Au dat soluţia arest la domiciliu pentru cei şapte violatori, după o perioadă de arest preventiv. Apoi a fost suspendat arestul la domiciliu prin efectul unei decizii a CCR şi cei şapte “magnifici” au fost trecuţi, automat, sub control judiciar.
Unde e viciul? Nicăieri. Atunci? De ce acest tsunami mediatic în contra judecătorilor? Pentru că media pro-pesedistă avea nevoie de o acoperire a scandalului ce s-a iscat în partidul părăsit de şeful său, instabilul Ponta cel vesel şi iresponsabil. Cum putea fi rostogolit acest tsunami? Într-un singur fel: ascunzând informaţia esenţială. Care era aceea cu privire la arestul la domiciliu. Violatorii n-au fost eliberaţi, aşadar. Au fost reîncarceraţi în casele lor, fără dreptul de a le părăsi. N-a aflat un Mircea Badea această informaţie? Ba bine că nu! Dar Gâdea avea nevoie ca informaţia să nu circule. Ca să nu se apuce media să rostogolească “miracolul” din PSD: un condamnat ia locul unui inculpat!!!
Dacă ar fi avut un condamnat cu executare, PSD-ul risca să fie condus din puşcărie, nu-i aşa?!
De altfel, Liviu Dragnea a şi anunţat că îl va chema pe Năstase să fie consultant politic al partidului. Aşa, ca între noi, puşcăriaşii!!!
Întrebarea, acum, e alta: de ce nu va fi îndrăznit Ponta însuşi să-l cheme consultant politic pe Adrian Năstase? A fost o vreme când PSD-ul era normal la cap? Sau Ponta nu-şi dorea consultant care să-i concureze orgoliile?