DNA cere închisoare pentru Dan Voiculescu în dosarul de șantaj la RCS&RDS

Un procuror de la DNA a cerut miercuri judecătorilor de la Curtea de Apel București condamnarea omului de afaceri Dan Voiculescu la o pedeapsă mai mare de cinci ani închisoare, în dosarul privind șantajarea administratorului firmei RCS&RDS Ioan Bendei, potrivit Agerpres.

La ultimul termen al procesului, procurorul de ședință a cerut condamnarea la închisoare a inculpaților din acest dosar — Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, Sorin Alexandrescu, Șerban Pop și George Daniel Matiescu, iar la individualizarea pedepselor să se țină seama de practica judiciară în materie, respectiv de dosarul în care Dan Diaconescu a fost condamnat la cinci ani închisoare tot pentru infracțiunea de șantaj prin intermediul unor mijloace mass-media.

În opinia procurorului, instanța ar trebui să dea în acest caz condamnări mai mari decât cele aplicate în dosarul lui Dan Diaconescu, deoarece este vorba de sume de ordinul milioanelor de euro.

În ceea ce-l privește de Dan Voiculescu, procurorul a cerut ca pedeapsa pe care o va primi acesta să fie contopită cu condamnarea de 10 ani închisoare din dosarul ICA, la care să se adauge un spor de pedeapsă.

De asemenea, reprezentantul DNA a cerut ca Antena TV Group, Antena 3 și Intact Publishing să fie condamnate la plata unei amenzi și publicarea deciziei instanței, precum și reținerea formei agravante a infracțiunii de complicitate la șantaj în varianta prevăzută de Legea 78/2008 privind combaterea infracțiunilor de corupție.

Procurorul a mai spus că la acest dosar ar trebui menținute ca probe interceptările efectuate cu ajutorul SRI, deoarece avocații trebuiau să le conteste în procedura de cameră preliminară și nu la acest stadiu al procesului. Mai mult, procurorul a spus că nu înțelege de ce avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiță Mateuț, contestă acum interceptările SRI, de vreme ce într-un tratat de drept acesta spunea că SRI și SIE sunt organe de cercetare penală.

Procesul continuă cu pledoariile avocaților, după care va urma ultimul cuvânt al inculpaților. Dan Voiculescu nu este prezent în sala de judecată. El se află în penitenciar, unde execută o condamnare de 10 ani primită în dosarul ICA, și a refuzat să fie adus în instanță.

Directorul general Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, și Dan Voiculescu au fost trimiși în judecată pe 1 octombrie 2013, fiind acuzați de șantajarea administratorului firmei RCS&RDS Ioan Bendei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.