DNA, plângere la Parchetul General împotriva DNA

Procurorul general, Augustin Lazăr, a anunțat marți că procurori ai DNA s-au prezentat la Parchetul General pentru a depune plângere împotriva supunerii lor, printre altele, la testul poligraf în cadrul anchetei interne vizând înregistrările cu Laura Codruța Kovesi.

„Dintre colegii noștri, o parte s-au înscris în audiență, au venit la Parchetul General cu aproximativ aceeași problemă, să depună plângere împotriva actelor de urmărire penală, respectiv că s-au făcut aceste acte de urmărire penală, testul poligraf și așa mai departe. Am înregistrat această lucrare”, a declarat Lazăr, la ședința de plen a CSM.

Anunțul lui Augustin Lazăr vine după ce procurorii Doru Țuluș, Mihaela Iorga Moraru și Nicolae Marin au depus săptămâna trecută la Inspecția Judiciară o plângere împotriva conducerii DNA cu privire la această anchetă.

Cei trei procurori anticorupție reclamă în sesizarea lor de la Inspecția Judiciară „aspecte extrem de grave” și umilințe la care ar fi fost supuși în dosarul privind înregistrarea lui Kovesi. Magistrații au povestit că de la anumiți procurori au fost ridicate reportofoane și că lor li s-a cerut efectuarea testului poligraf – lucru pe care l-au considerat umilitor – și au descris totodată modul în care s-a desfășurat această anchetă în interiorul DNA. „Audierea nu a vizat niciun moment existența elementelor constitutive ale infracțiunii, respectiv informațiile nepublice care s-ar fi discutat în această ședință și care ar fi fost utilizate în orice mod, direct sau indirect de către cel care a făcut înregistrarea sau la care ar fi permis accesul unor persoane neautorizate, ci exclusiv identificarea persoanei care ar fi înregistrat această ședință. (…) Este evidentă exercitarea cu rea credință a atribuțiilor în ceea ce privește instrumentarea acestui dosar, scopul acestei anchete fiind în mod cert acela de a decribiliza procurorii și de a crea suspiciuni asupra unor procurori mai vechi din Direcția Națională Anticorupție de la care mass-media a susținut că ar proveni aceste informații”, au acuzat cei trei magistrați în plângerea de la Inspecția Judiciară.

Aceștia au reclamat în aceeași sesizare amestecul Laurei Codruța Kovesi în activitatea procurorului de caz.

„În condițiile în care Inspecția Judiciară a fost sesizată cu privire la posibile abateri disciplinare în legătură cu înregistrările difuzate în media, deschiderea unui dosar penal pentru această faptă și implicarea în mod direct a conducerii instituției în această anchetă constituie un factor de presiune asupra procurorilor și poate fi apreciată ca un factor de intimidare a acestora. (…) Practic sunt compromiși procurorii și este sacrificată imaginea justiției pentru un interes personal. (…) Repartizarea acestui dosar penal de către o persoană direct interesată raportat la subiectul înregistrărilor difuzate, domnului procuror şef Marius Iacob a avut ca unic scop asigurarea întregului control asupra dosarului penal doamnei procuror şef DNA, singura îndreptăţită să soluţioneze orice plângere împotriva actelor de urmărire penală”, au reclamat Țuluș, Moraru și Marin.

Marți, judecătoarea CSM Gabriela Baltag i-a propus lui Augustin Lazăr ca Parchetul General să preia ancheta privind înregistrările cu Laura Codruța Kovesi, dar acesta refuză.

„Mă gândeam, domnule procuror general, dacă nu ați putea lua în calcul, având în vedere că sunt dispoziții legale — 325 și 326 din Cod procedură penală, dacă nu evaluați posibilitatea preluării anchetei penale, în baza competențelor pe care dumneavoastră le aveți în cadrul Parchetului General, pentru a nu fi afectată și fără a nu se crea niciun fel de aparență de lipsă de echitate”, a spus Baltag, în cadrul ședinței plenului CSM.

Augustin Lazăr a susținut însă că este o anchetă de competența DNA.

„Este o anchetă de competența Direcției Naționale Anticorupție. Dacă procurorul general personal ar face ancheta, cine ar face controlul de legalitate?”, a spus Lazăr.

Plângerea la Inspecția Judiciară a CSM

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.