
Documentele senzaţionale pe care vi le prezentăm mai jos arată negru pe alb că procurorii DNA s-au implicat în influenţarea alegerilor prezidenţiale din anul 2014 încă din faza preelectorală!
Nu mai este vorba despre probe indirecte sau interpretări, ci despre documente în care acest scop este descris explicit, cu subiect şi predicat, de către procurorul Mihaela Iorga Moraru în ordonanţa emisă pe 30.07.2014 în dosarul 649/P/2014, cel în care a fost condamnat procurorul Marius Vlădoianu pentru suma de 1.000 euro pe care ar fi primit-o de la o persoană care n-a fost audiată niciodată în dosar! În realitate, aşa cum susţine Marius Vlădoianu în interviul acordat ziarului nostru (https://www.cotidianul.ro/dosarul-meu-si-al-olgutei-parte-din-planul-de-influentare-a-alegerilor/), el a fost pedepsit pentru că a refuzat s-o denunţe pe Olguţa Vasilescu, adevărata ţintă a acestui dosar!
În această ordonanţă, Mihaela Iorga scrie negru pe alb:
„Astfel, în cauză urmează a se autoriza folosirea colaboratorului cu identitate reală Zătreanu Ion să întocmească şi să semneze orice documente ce conţin date privind alegerile, modalitatea de exercitare a votului, suma de bani primită pentru a-şi exercita votul în favoarea anumitor candidaţi sau a unei liste de candidaţi“! Iată fila 6 din ordonanţă:
În finalul ordonanţei, Mihaela Iorga reia trimiterea la art. 386 din Codul penal şi dispune autorizarea ca denunţătorul Zătreanu Ion „să accepte, să primească sau, după caz, să dea bani ori alte foloase, în mod direct sau prin intermediari, în condiţiile incriminărilor prevăzute de art. 386 Cpen., potrivit circumstanţelor de fapt care fac obiectul cercetărilor efectuate în cauză“! Art. 386 din Codul penal, invocat de de două ori de către Mihaela Iorga Moraru, are chiar acest titlu: „CORUPEREA ALEGĂTORILOR“:
Nu mai este deci nici o îndoială asupra scopului urmărit de procurorul DNA Mihaela Iorga Moraru în acest dosar, căci el este declarat chiar în această ordonanţă: autorizarea unui denunţător să facă tot felul de operaţiuni (primirea, darea de bani), inclusiv să întocmească înscrisuri prin care să provoace anumite persoane care să poată fi incriminate în baza art. 386 din Codul penal, adică pentru „coruperea alegătorilor“! Chiar Mihaela Iorga Moraru scrie că aceste obiective „fac obiectul cercetărilor efectuate în cauză“!
Dacă privim cu atenţie prima filă a acestei ordonanţe date de procurorul DNA Mihaela Iorga Moraru, observăm că ea a fost emisă în ziua de 30.07.2014:
Exact în aceeaşi zi, 30.07.2014, Mihaela Iorga Moraru a cerut şi a obţinut de la Curtea de Apel Bucureşti deja celebrul „mandat de supraveghere tehnică“ prin care au fost urmărite nonstop opt persoane timp de şase luni, între care primarul Craiovei Olguţa Vasilescu, viceprimarul Cristina Calangiu, directorul primăriei Ovidiu Mischianu, dar şi procurorul Marius Vlădoianu:
Şi asta nu este tot! Tot în aceeaşi zi, 30.07.2014, procurorul DNA dispusese printr-o altă ordonanţă disjungerea acestui Dosar 649/P/2014 dintr-un altul, care avea numărul 433/P/2014, în care nu existau decît denunţurile lui Zătreanu Ion din ziua de 8 iulie 2014, adică exact persoana care avea să fie „autorizată“ de Mihaela Iorga Moraru să facă toate acele operaţiuni de provocare! Iată ce conţine această ordonanţă:
Această ordonanţă confirmă ceea ce spunea Marius Vlădoianu în interviul acordat ziarului nostru, adică faptul că dosarul său a fost disjuns dintr-un Dosar 433/P/2014, despre care spunea că nu ştie nimic pentru că nu a fost niciodată audiat în cadrul acestuia! Iată că Vlădoianu avea dreptate, că acest dosar exista şi a fost deschis doar pe baza denunţurilor făcute de acel Zătreanu Ion împotriva unor avocaţi ai săi!
Analizînd aceste ultime documente care ne-au parvenit în ultimele zile, putem să reconstruim scenariul avut în vedere de procurorul DNA Mihaela Iorga Moraru prin aceste două dosare, astfel încît să poată ajunge la primarul Olguţa Vasilescu, care era nu numai primar al Craiovei, ci şi lider naţional al PSD, care avea deci un rol important în pregătirea şi derularea alegerilor prezidenţiale din anul 2014:
– 8.07.2014: se deschide Dosarul 433/P/2014, după ce Zătreanu Ion depune denunţuri împotriva unor avocaţi pe care-i cunoştea, invocînd doar fapte de corupţie legate de proceduri de achiziţie şi derularea de contracte;
– 30.07.2014: Mihaela Iorga Moraru disjunge prin ordonanţă Dosarul 649/P/2014 din Dosarul 433/P/2014, în care-i include pe procurorul Marius Vlădoianu, Olguţa Vasilescu şi alţi angajaţi ai Primăriei Craiova, deşi aceştia nu figurau în denunţurile iniţiale ale lui Zătreanu;
– 30.07.2014: Mihaela Iorga Moraru emite o altă ordonanţă prin care acelaşi denunţător Zătreanu Ion este autorizat „să accepte, să primească sau, după caz, să dea bani ori alte foloase, în mod direct sau prin intermediari, în condiţiile incriminărilor prevăzute de art. 386 Cpen.“, adică să obţină „date privind alegerile, modalitatea de exercitare a votului, suma de bani primită pentru a-şi exercita votul în favoarea anumitor candidaţi sau a unei liste de candidaţi“!
– 30.07.2014: Mihaela Iorga Moraru solicită Curţii de Apel emiterea unui „mandat de supraveghere tehnică“ pentru opt persoane, între care procurorul Marius Vlădoianu, primarul Olguţa Vasilescu şi viceprimarul Cristina Calangiu;
– 30.07.2014: Curtea de Apel emite „mandatul de supraveghere tehnică“ în condiţiile cerute de Mihaela Iorga Moraru, fără a sesiza că aproape toate persoanele ce urmau a fi ascultate, înregistrate sau urmărite nu aveau nici o calitate în acel dosar deschis de DNA.
Nu mai este deci nici o îndoială că acest dosar penal în care Marius Vlădoianu a fost condamnat la trei ani de închisoare este, în realitate, un dosar politic, în care procurorul DNA Mihaela Iorga Moraru, deşi fusese sesizat de Zătreanu Ion pentru presupuse acte de corupţie, a deturnat sensul anchetei, îndreptîndu-l către obţinerea de „date privind alegerile, modalitatea de exercitare a votului, suma de bani primită pentru a-şi exercita votul în favoarea anumitor candidaţi sau a unei liste de candidaţi“!
Cu alte cuvinte, aşa cum declarase procurorul Marius Vlădoianu, DNA a încercat chiar prin metode de presiune să obţină de la el un denunţ împotriva primarului Olguţa Vasilescu, astfel încît s-o determine pe aceasta să nu se mai implice în susţinerea lui Victor Ponta, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale!
Prin aceste documente, află şi Olguţa Vasilescu că dosarul său nu a fost disjuns din dosarul în care era anchetat procurorul Marius Vlădoianu, ci, din contră, toată operaţiunea a fost disjunsă artificial dintr-un banal denunţ al lui Zătreanu Ion despre presupuse fapte de corupţie ale unor avocaţi!
Este demnă de reţinut o formulare absolut ciudată în ordonanţa emisă de Mihaela Iorga Moraru în Dosarul 649/P/2014, în care îi acordă denunţătorului Zătreanu Ion statutul de „anchetator“, precizînd în scris că doar el poate să obţină probe în dosar! Iată acest pasaj incredibil din ordonanţă:
Cele două documente prezentate în acest articol reprezintă, fără îndoială, prima probă concretă care demonstrează implicarea directă a procurorilor DNA în influenţarea unor alegeri. Cu atît mai valoroase sînt, cu cît ele se referă la alegerile prezidenţiale din 2014, în urma cărora a fost ales actualul preşedinte al României, Klaus Iohannis!
Aceste documente devoalează şi modul de acţiune al DNA în astfel de dosare cu conotaţii clar politice. În acest sens, se observă din textul ordonanţei emise de procurorul DNA Mihaela Iorga Moraru că deturnează pur şi simplu un denunţ despre eventuale fapte de corupţie, indicîndu-i denunţătorului să facă absolut orice pentru a obţine date şi informaţii despre alegeri, despre cumpărare de voturi şi chiar despre modul de exercitare a votului!
Întrucît importanţa lor este uşor de bănuit pentru viitoare anchete oficiale, le publicăm integral în pagina online a ziarului nostru.
Pt.Charlie. Lasa vrajeala cu ” ti-a scapat un aspect ”, ” alogenii ” si alte iordane de dus de nas fraierii, tu si stapanii tai dupa ticalosia din dec.’89 jefuiti la greu ROMANIA, deoarece in functiile importante in stat cu ajutorul JUSTITIEI si unii tradatori de tara de prin serviciile interne, plantati gargaragii si marionete precum sotul doamnei Carmen si predecesorii sai in Dealul Cotrocenilor, s.a.m.d., ti-am spus lasa vrajeala ieftina la gazeta,” plimba ursu …”, nu impresionezi pe nimeni cu interventiile dumitale prefacute si mieroase, BARSTI … !
Pt. „c.g.”. Cenzorul nu mi-a postat un comentariu de azi dimineata in completare la acela de ieri seara!
Pt. „c.g.”. Un aspect care mi-a scapat si care e la fel de important, nu esti numai antisemit, ura ta etnica vizand
cel putin popoarele pe care le insirui inept!!! O trasatura groaznica de caracter sa urasti POPOARE, toti oamenii la
gramada, cu…familii cu tot! Daca tineai cont de ce sustin eu si aveai ratiune si morala, intelegeai ca vina unor
indivizi nu se reflecta asupra popoarelor si, cu atat mai mult cand acei indivizi sunt ALOGENI fata de acele popoare.
INDIVIZII care se amesteca in treburile noastre interne nu ar avea succes daca nu ar fi LEGATI IDEOLOGIC DE TRADATORI
INTERNI!!! Acesti tradatori nu actioneaza individual si nici MAFIOT, ci in grupari ideologice perfect structurate…
Pt.Charlie. Ma tu esti in deranj mare la taratacuta daca tipi asa ca din gaura de sarpe ca te-am amaenintat cu moartea , ma tu asta care iti zici Charlie tu nu intelegi romaneste, tu esti o hoarda spurcata care nu stii bine limba romana, asa ca te du# in pusca mea de caricatura care emiti din cine stie ce vagauna sa buimacesti pe romanii care citesc la gazeta, hai flit … ! Bai chestie moderabila cu gat de lemn ce spun eu in mod repetat la gazeta nu sunt ” … tampenii cu caracter tipic marxist … ” sunt realitati deoarece aia care se amesteca in trebile noastre interne sunt stapanii tai si tu ai tema sa discreditezi pe cei care au devoalat nemernicia si hotia stapanilor tai in tara asta ROMANIA si nu numai … ! Stai in banca ta cazatura ieftina nu mai aiuri vorbe de postac platit ca vrajeala asta nu tine aici la gazeta asta, ” plimba ursu ca a ruginit lantul ” !