Doctorul Google şi doctoriţa „Formula AS”

Faptul că Traian Băsescu le-a mulţumit „stranierilor” fiindcă nu se întorc acasă pentru a cere ajutor de şomaj i-a enervat la culme pe majoritatea analiştilor politici. Din cauză că li s-au întunecat minţile, analiştii nu au realizat că, de fapt, domnul Băsescu se pregăteşte pentru viitoarele confruntări electorale. Ca şi la precedentele alegeri, preşedintele mizează pe voturile românilor din afara ţării. Un român aflat în străinătate este relaxat, fiindcă nu are grija zilei de mâine, şi se simte măgulit pentru că însuşi preşedintele i-a mulţumit pentru ceea ce face. De aceea, un astfel de alegător va vota aşa cum va dori Traian Băsescu.

Pentru că în ţară nu se mai bucură de simpatia populaţiei, domnul Băsescu ştie că salvarea sa politică va sta exclusiv în vârful ştampilei românilor plecaţi la muncă în străinătate. Nu întâmplător Traian Băsescu a spus că medicii şi profesorii nu pot fi plătiţi cu cât ar merita. Declaraţia domnului Băsescu îi va convinge pe aceştia că nu mai au nici o şansă în România, iar, astfel, şi cei mai nehotărâţi dintre ei se vor decide să plece în Occident. Vor urma inginerii, maiştrii şi micii meseriaşi. Funcţionarii publici, fiind afectaţi de reducerile salariale, îşi vor lua şi ei lumea în cap. Nici unul dintre cei trimişi peste graniţă de spusele lui Traian Băsescu nu va uita cine i-a arătat drumul către o viaţă lipsită de griji şi nu va ezita să-i mulţumească în cabina de vot. Încet, încet, numărul românilor cu drept de vot din străinătate va fi mai mare decât cel al votanţilor din România, iar acest lucru va fi în avantajul domnului Băsescu.

Românii care privesc îngrijoraţi cum doctorii şi asistentele medicale pleacă din ţară îşi fac probleme degeaba. Aceştia trebuie să ştie că există Google şi revista „Formula AS”, iar cu ajutorul acestora poţi să găseşti leacuri pentru toate bolile din lume. În plus, consultaţiile la doctorul Google şi la doctoriţa „Formula AS” nu costă nimic. În ceea ce priveşte tratamentele, acestea sunt aproape gratuite. Cât îl costă pe un om să ia autobuzul şi să meargă după ciuboţica cucului, codiţa şoricelului, fusta ţigăncii, barba ursului din pădure şi coada calului de pe vârfu’ dealului?

Din punct de vedere electoral, totul va fi perfect, însă domnul Băsescu ar putea avea probleme pe partea medicală. Dacă, Doamne fereşte, acesta va trebui să ajungă din nou la clinica de la Viena, iar acolo nu va fi consultat de medici austrieci, ci de nişte pârliţi de doctori plecaţi din România?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 757 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.