Vin noi informații legate de starea de sănătate a lui Doru Octavian Dumitru. După ce familia a anunțat anularea unor spectacole și a scris că artistul are nevoie de gândul bun al fanilor fiindcă trece printr-o grea încercare, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au făcut precizări.
Aceștia au anunțat că pacientul D.O.D. a fost transferat de la Spitalul Județean Bacău „către unitatea noastră, în vederea efectuării unei proceduri de trombectomie.
Intervenția a fost realizată cu succes de o echipă multidisciplinară alcătuită din medic neurolog, medic ATI și medic radiolog intervenționist, în cadrul laboratorului de angiografie al spitalului.
Procedura s-a desfășurat în condiții de siguranță și a avut un rezultat foarte bun, pacientul evoluând favorabil postoperator. In prezent, pacientul este echilibrat din punct de vedere al constantelor vitale“.
Din echipa medicală care a participat la realizarea intervenției au făcut parte:
Dr. Tatiana Bardan – medic neurolog,
Dr. Mihai Crețeanu Jr. – medic radiolog intervenționist,
Dr. Mara Sbiera – medic ATI,
alături de colegii din cadrul Unității de Primiri Urgențe – Dr. Raluca Negrea și echipa de gardă.
Artistul avea programat un spectacol zilele următoare și la București.
Însănătoșire grabnică Maestre !