Doi chinezi uiguri, arestați în legătură cu masacrul din club

Doi chinezi uiguri au fost arestați în Turcia în legătură cu atacul sângeros care a avut loc în noaptea de Revelion într-un club din Istanbul, soldat cu 39 de morți și revendicat de ISIS, informează sâmbătă mass-media din Turcia, citate de AFP, preluată de Agerpres.

Cei doi suspecți, identificați ca Omar Asim și Abuliezi Abuduhamiti, au fost arestați și acuzați de „apartenență la o organizație teroristă”, de „achiziție de arme de foc fără autorizație” și de „complicitate la uciderea a 39 de persoane”, a transmis agenția de presă Anadolu, citând un procuror.

Potrivit agenției, un martor ocular din Konya l-ar fi văzut pe Asim în compania presupusului atacator din club, a cărui naționalitate exactă nu a fost confirmată și care este în continuare dat în urmărire, în pofida unei ample operațiuni pentru prinderea lui.
Ministrul de Externe turc, Mevlut Cavusoglu, a anunțat recent că presupusul atacator a fost identificat, fără a dezvălui nici numele, nici naționalitatea lui, în timp ce vicepremierul turc a afirmat că acesta este probabil de origine uigură.

Uigurii sunt turcofoni majoritar musulmani, care locuiesc în mare parte în regiunea Xinjiang din nord-vestul Chinei.

Cel puțin 35 de oameni au fost arestați în legătură cu atentatul, potrivit Anadolu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.