Doi civili uciși și opt militari francezi răniți într-un atac

Armata franceză a anunţat că civili au fost ucişi într-un atac în oraşul Gao din nordul Mali şi că evaluează starea unei patrule franceze care a fost de asemenea atacată, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al armatei, Patrik Steiger, a declarat că s-a produs o explozie în apropierea a trei vehicule franceze în timpul unei patrule comune cu trupele locale şi că nu se cunoaşte cauza exploziei. „Explozia a cauzat o serie de victime civile, inclusiv copii. Unitatea franceză a fost preluată”, a spus Steiger. El a refuzat să precizeze câte persoane au fost rănite şi a spus că poate confirma eventuale decese în rândul trupelor franceze, potrivit agerpres,ro.

Un atac asupra unei patrule militare în nordul Mali a ucis doi civili şi a rănit până la opt soldaţi francezi duminică, a anunţat, la rândul său, Ministerul Apărării din Mali.

Atacul survine la două zile după ce militanţi islamişti au ucis cel puţin şase persoane în cursul unui raid la un cartier militar din centrul Mali, o ţară în care trupe franceze ajută la lupta împotriva jihadiştilor în zone vaste din zona de deşert. „Confirm că a fost o maşină capcană care a intrat într-o misiune de patrulă comună Barkhane şi a armatei maliene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului apărării, Boubacar Diallo. Barkhane este numele forţei franceze de aproape 4.000 de militari staţionate în foste colonii din regiunea Sahel.

Aproximativ 12 oameni au fost răniţi în atacul de duminică, inclusiv patru până la opt militari francezi din Barkhane, a spus de asemenea Boubacar Diallo.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.