Arestați la domiciliu în cazul tragediei de la Spitalul Victor Babeș

Un instalator și un șef serviciu tehnic, angajați ai Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, în momentul izbucnirii incendiului de la TIR-ul ATI au fost arestați la domiciliu.

Procurorii au cerut arestare preventivă pentru cei doi angajați de la Spitalul „Victor Babeș”, însă instanța a decis, miercuri, arestarea la domiciliu pentru 30 de zile.

Tragedia de la Victor Babeş, în care au murit 3 pacienţi din unitatea mobilă ATI, s-a petrecut din cauza unei erori umane. Avocatul familiei uneia dintre victime spune, însă, că nu doar cei angajați reținuți miercuri sunt vinovaţi.

Conform procurorilor, instalatorul este acuzat că a manipulat, în 12 aprilie, în mod necorespunzător componente de reglare a presiunii de oxigen aferente instalației Unității Mobile de Terapie Intensivă, fapt ce a determinat creșterea presiunii de oxigen peste valoarea de 6 bari, având drept consecință oprirea automată a ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienților internați în salonul ATI, conducând astfel la decesul a trei pacienți.

Inginerul-șef nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, potrivit procurorilor, „prin aceea că nu a asigurat funcționarea în parametrii tehnici corespunzători a instalației de oxigen aferente Unității Mobile de Terapie Intensivă amplasate în curtea spitalului, a cărei presiune în perioada 10.04.2021-12.04.2021, s-a situat la valori ridicate, determinând astfel funcționarea ventilatoarelor prin care se asigura suportul ventilator al pacienților internați în salonul ATI al unității mobile în afara parametrilor optimi”.

Procurorii susțin că în 12 aprilie, constatându-se necesitarea reducerii presiunii de oxigen, inginerul-șef, care nu se afla la locul de muncă, i-a cerut instalatorului să reducă presiunea „fără a-l fi instruit în prealabil asupra principiilor de funcționare a instalației”.

„Astfel, pe fondul neasigurării funcționării în parametri optimi a instalației de oxigen, precum și a instruirii deficitare a personalului din subordine, s-a creat necesitatea intervenției asupra instalației, intervenție realizată defectuos de inculpatul RC, fapt ce a condus la oprirea automată a ventilatoarelor din dotarea Unității Mobile de Terapie Intensivă și la decesul celor trei pacienți”, se arată în comunicat.

Trei persoane au murit în aprilie la Spitalul Victor Babeș din cauza unei probleme care a provocat întreruperea aparatelor de oxigen din unitatea ATI mobilă.

Reacția spitalului

„Imediat după producerea evenimentului tragic din ziua de 12.04.2021 – când trei pacienţi au decedat în Unitatea mobilă de Terapie intensivă amplasată de DSU în curtea spitalului, ca urmare a blocării ventilatoarelor la care erau conectaţi bolnavii de COVID 19 -, conducerea şi personalul unităţii sanitare au acordat întregul sprijin organelor de anchetă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor producerii tragediei.

Precizăm faptul că angajaţii Serviciului tehnic din cadrul spitalului, reţinuţi în cursul zilei de astăzi, îndeplinesc toate condiţiile legale şi de pregătire profesională pentru ocuparea posturilor pe care au fost angajaţi.

Ancheta fiind în derulare, conducerea spitalului şi întreg personalul medical şi auxiliar din cadrul unităţii sanitare vor continua să sprijine autorităţile competente în vederea aflării depline a adevărului.

Conducerea şi întreg personalul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” transmit încă o dată cele mai sincere condoleanţe şi sunt alături de familiile celor decedaţi în tragicul eveniment”, au precizat reprezentanţii unităţii medicale după reţinerea celor doi angajaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Dar Arafat, care a cumparat TIRuri turcesti sa le faca sectie de terapie intensiva unde e?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.