Doi suspecţi, arestaţi în urma deraierii metroului din Rusia

După cel mai grav accident înregistrat vreodată la metroul din Rusia au fost arestaţi doi suspecţi.

22 de persoane au decedat după ce un marți au deraiat trei vagoane de metrou la Moscova. Alte peste 100 de persoane au fost rănite.

„Anchetatorii au arestat doi suspecţi pentru încălcarea normelor de securitate în domeniul transporturilor”, a anunţat Comitetul, principalul organ însărcinat cu efectuarea investigaţiilor penale în Rusia, într-un comunicat, scrie Mediafax.

Este vorba despre supraveghetorul Valeri Başkatov şi de asistentul său Iuri Gordov.

Potrivit anchetatorilor, începând din mai, pe tronsonul dintre staţiile Park Pobedî şi Slavianski Bulvar, unde s-a produs catastrofa marţi dimineaţa la o oră de vârf, au fost lansate lucrări de pregătire în vederea instalării unui nou sistem de schimbare a macazului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.