Un veteran al războiului din Irak a primit dreptul de a-l da în judecată pe fostul şef al Pentagonului, Donald Rumsfeld, pentru că a aprobat torturarea sa de către militarii americani.
Identitatea veteranului nu a fost dezvăluită, însă se ştie că acesta a lucrat ca translator pentru o companie privată de securitate din Irak, care avea un contract cu puşcaşii marini. El a fost deţinut timp de nouă luni la o bază militară de lângă Bagdad, fiind suspectat ca ar fi oferit informaţii secrete insurgenţilor irakieni şi ar fi ajutat la pătrunderea în ţară a forţelor ostile Statelor Unite. În cele din urmă, el nu a fost acuzat de nicio faptă şi eliberat, în august 2006.
În 2008, el l-a dat în judecată pe Donald Rumsfeld, pe motiv ca acesta a probat, de la caz la caz, torturarea prizonierilor. A urmat o bătălie în justiţie, câştigată, vineri, de fostul translator.
Rumsfeld a fost reprezentat de Departamentul Justiţiei din administraţia Obama, care a susţinut că fostul şef al Pentagonului nu poate fi dat în judecată şi că judecătorul care a permis aceasta uită ca a luat o decizie care priveşte o perioadă de război, iar asemenea decizii nu pot fi luate decât de Congres şi de preşedintele SUA.