Trump vrea să fie judecat de Senat

Președintele american Donald Trump vrea ca judecata sa aferentă demiterii din funcție să fie realizată de Senatul american, putând astfel să beneficieze de un proces drept și să îl facă pe contracandidatul său la prezidențiale, Joe Biden, să depună mărturie, anunță Casa Albă.

„Președintele Trump vrea să fie judecat în Senat deoarece este clar singura cameră de la care poate aștepa dreptate și primirea unui proces corect, conform Constituției”, a comunicat purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Hogan Gidley.

„Noi așteptăm să auzim (declarații n.red.) de la martori care chiar au fost martori, și care, probabil, au participat la corupție, precum Adam Schiff, Joe Biden, Hunter Biden și așa-zisul denunțător, ca să numim câțiva”, a adăugat Gidley, referindu-se la președintele Comisiei de Informații a Camerei Reprezentanților Adam Schiff, care conduce ancheta aferentă procedurii de demitere a președintelui Trump.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. E curios ca n-a fost citat inca, Ruddy Giuliani! Cred ca ii va termina pe democratyi si „coruptia” lor in Ucraina si nu numai! Dar se pare ca justitia americana, care ca si la noi, a cam speriat unii martori care au fost transformati in acuzati si condamnati! Pe chestii de care chiar te doare capul!

  2. „Donald Trump vrea să fie judecat de Senat”
    Oare, nu ar fi mai bine de „Marea Adunare Nationala” ?!

  3. Trump fiind în campanie electorala. Pe care-are s-o si câstige. Viitorul Presedinte al SUA tot Trump va fi. Ne-asteapta un an de zile de spectacol public pe banii contribuabilului american, în care nu-i de uitat ca Senatul, care decide asupra destituirii (sau nu) a Presedintelui SUA, e dominat de Republicani. @Justinianus : Giuliani nu-i în afacerea asta. A depus plângere-mpotriva lui Biden, fara implicarea legislativului. Biden nefiind, actualmente, decât un prapadit de justitiabil, ca orice muritor (chiar daca nu de rând).Si-n paranteza fie spus, si-asa-zisa „procedura de demitere” a Presedintelui e, si ea, o mascarada NEconstitutionala : Camera Reprezentantilor, Senatul, fiind organe legislative, NU judecatoresti. Demiterea unui presedinte al unei tari (si-nca si de talia SUA), daca tot e vorba de-asa ceva, ar trebui sa fie de competenta administrativa a unei curti de justitie, nu a oamenilor politici. Asta fiind – si daca tot facem pe grozavii cu ALTII privind „democratia”, „legalitatea”, „respectarea drepturilor omului” … – , în conformitate cu PRINCIPIUL CONSTITUTIONAL al SEPARATIEI PUTERILOR în stat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.