Donald Trump, ignorat în Scoția

Preşedintele american Donald Trump petrece weekendul în Scoţia, alături de soţia lui, într-una dintre staţiunile lui de lux. Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a refuzat să se întâlnească cu el, iar un protest amplu este programat să aibă loc sâmbătă la Edinburgh.

Cuplul Trump va sta la Turnberry, la sud-vest de Glasgow, unde va petrece sfârşitul de săptămână înainte ca preşedintele american să se întâlnească cu Vladimir Putin la Helsinki, scrie AFP, potrivit news.ro.

După ce la Londra a fost primit de Theresa May, dar şi de proteste, Trump a fost întâmpinat pe aeroportul din Glasgow de un prezentant al guvernului britanic, şi nu de prim-ministrul scoţian, critic vehement al administraţiei sale. Staţiunea de golf din Turnberry a fost inaugurată de Trump pe 24 iunie 2016, la o zi după referendumul britanic privind părăsirea Uniunii Europene.

În 2006, Trump a promis că va construi pe 567 de hectare în apropiere de Aberdeen cel mai mare teren de golf din lume. Propunerea a fost bine primită de guvernul de la acea vreme, iar Trump a devenit un ambasador scoţian la nivel global. Însă localnicii s-au opus, iar consilierii locali au respins proiectul.  Relaţia dintre părţi s-a îmbunătăţit când Trump a promis că va crea 6.000 de locuri de muncă şi va investi 1 miliard de dolari.

Trump Organisation a cheltuit 100 de milioane de dolari şi a angajat în jur de 650 de persoane, temporar şi permanent, însă insistă că staţiunea este în curs de dezvoltare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. La Londra s-a intalnit si cu regina dar vaz ca nu publicati nimic!

  2. Tare de tot ! Cautati pe net intilnirea de la castelul Windsor dintre Trump si mama mare a Angliei ! Dupa o intirziere de 14 minute (!), timp in care a batrină se tot uita la ceas, crezind ca „a stat”, cowboy-ul texan i-a strins mîna in cel mai pur stil tovarasesc, dupa care, la trecerea in revista a baietilor alora cu ţucaluri pe cap din garda, i-a luat-o inainte, de nu mai stia mamaie cum sa-l ajunga din urma ! Ce a scandalizat in cea mai mare masura pe britişi a fost insa atunci cind Donald, obosit de atitea fasoane si „eticheta” medievale, s-a tolanit in fotoliul in care Churchill obisnuia sa traga la măsea !

  3. Bre, da’ eu cind ma uit la poza din articol vaz ca asta e mai siliconata chiar si decit Berlusconi, care, orice s-ar zice, e 95% din plastic !

  4. Nu conteaza,asta este America,ce regina,ce respect ptr. oamenii mai varstnici,timp? sa astepta baba aia cu palarie pana idiotul incult american o baga in seama si o da la oparte sa fie el in fata camerelor tv.Prea multe de zis despre toata situatia cu vizita maretei alteti portocalii din N.Y. prin Europa,este o rusine nu numai la nivel prezidential dar mult mai important, la nivel uman.Oare ce s-ar intampla daca prin metrou pe undeva Trump sta pe sacun si regina in picioare? credeti ca Trump se ridica? Nu, o trimite la plimbare sa-si cumpere un scaun portabil facut de fiica lui in China (fara taxe).Dezgustator,si voi il priviti ca marele atotstiutor care va indruma pe drumul falimentului

    • Scaunul „made in China” inca e bun, da’ ce ne facem daca Trump ii ofera un „scaun electric”, obtinut de la Eba a basaului ? …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.