Dorin Cioabă: Îl aşteptăm şi pe Băsescu la înmormântare

Dorin Cioabă, fiul lui Florin Cioabă, a declarat, miercuri, că familia sa face toate demersurile ca autointitulatul rege al romilor să fie înmormântat vineri şi că la funeralii sunt aşteptaţi foarte mulţi oameni din străinătate, dar şi Traian Băsescu.

„Programul urmează să îl fixăm acum, familia, împreună cu consilierii tatălui meu. Aşa cum am spus, noi încercăm şi cred că, totuşi, vineri va fi înmormântarea. Vrem să facem pregătirile aşa cum trebuie. Din cauză că toată familia a fost plecată în afara ţării, încercăm să rezolvăm totul rapid. De aceea, acum tot ce pot să fac este să mulţumesc tutoror celor care au vărsat o lacrimă în memoria tatălui meu. Îi aşteptăm pe toţi cei care vor să vină să îşi ia rămas bun. Oricine poate să vină şi să participe la funeralii. Ziua de astăzi este dedicată familiei şi prietenilor apropiaţi şi vrem ca fiecare membru al familiei să aibă prilejul să îşi manifeste durerea faţă de această mare pierdere”, a afirmat Dorin Cioabă.

El a spus că la funeralii sunt aşteptaţi foarte mulţi oameni din străinătate, dar şi preşedintele Traian Băsescu, cu care Florin Cioabă a avut o „relaţie specială”.

„Noi ne aşteptăm să vină domnul preşedinte. Este bine venit. El a vut o relaţie mai specială cu tatăl meu şi dacă consideră că prietenia aceasta trebuie încheiată în modul acesta, atunci să vină să îşi ia rămas bun de la tatăl meu. Cu cel mai mare drag, întreaga comunitate îl aşteptă”, a declarat Dorin Cioabă.

Recomanda [votes_up id=133164]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.