Dosar al lui Tăriceanu, clasat

Dosarul trimis de DNA la Parchetul General, în care Călin Popescu Tăriceanu era acuzat de medicul Vladimir Marinescu că și-ar fi falsificat declarația de avere pentru 2011, a fost clasat de procurorii de la această structură de parchet, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Sursele citate au precizat că soluția a fost dată miercuri.

Este vorba despre o cauza înregistrară pe rolul DNA, declinată de Direcție la Parchetul General, care se referă la fals în declarații.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse la sfârșitul anului trecut de medicul Vladimir Atanasie Marinescu, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, care susține că, în calitate de deputat liberal, acesta și-ar fi falsificat declarația de avere pentru 2011, omițând să treacă un concediu în Turcia din 2010, care ar fi fost oferit de către Daniel (fost videpreședinte ASF) și Doina Tudor (fost senator).

Medicul susține că ar fi avut o legătură de prietenie cu familia Tudor, context în care ar fi avut acces la aceste informații.

„Detaliile pe care vi le dau sunt următoarele: mă bucur că trăiesc în această Românie care devine țara delațiunii și a dosarelor, după cum se dovedește”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, marți, după ce informaţia privind verificările a apărut în spaţiul public.

Întrebat dacă a fost anunțat de dosar, Tăriceanu a spus: „Nu am fost anunțat și nu am alt comentariu de făcut”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

19 Comentarii

    • Demascarea coruptilor nu este turnatorie domnul IQ minus 100 ! Autoritatiile stiu de acest caz din 2011 !!!!! si il claseaza in 2018 prin presa ??? Inteligentule, de aceea ai sistem sanitar performant, autostrazi ca in Zimbawe, analfabetism 25%, datorii externe pentru 5 generatii…..Traiasca coruptia, traiasca si sa se inmulteasca Tudorii in Romania sa asigure concedii gratuite alde Tariceanu !

    • Ba chiar mai mult, Getule! Prenumele de vladimir il puneau copiilor prin anii ’50 numai alogenii , politrucii si bolsevicii, intr-un cuvant oamenii Moscovei din Romania. Asta doar ca sa dea bine la Dosarul de Cadre pentru copil. Acest Vladimir Atanasovici Marinkov nu este decat odrasla de kominternist, ori de oportunist care sugea obiele din cizmele rusesti prin anii ’50, iar acum ofticati ca nu le mai merge morisca injura Romanii Patrioti! Acesta este DNA, acesta este SRI: sculele kominternistilor juzi de la Washington.

  1. Ce diferenţa mare intre un Christian Wulff….si prefacutul pilon integritate Calin Popescu Tariceanu. Tariceanu a fost in Turcia, Izmir Cesme Ilinca cu fosta sotie si fiul. Gratis. La inculpatii Daniel si Geroge Tudor. Taricenu, nu mai vorbii de batjocura…..unde tu esti o batjocura pentru Romania. Demisia urgent din Parlamentul Romaniei, unde in Senat Doina Tudor, Ovidiu Marian si Daniel Tudor au stabilit o ŞPAGĂ de 3 milioane Euro de la Carabulea Carpatica. Ce a ajuns Senatul Romaniei…..

    • Si Joianis pe cheltuiala cui a fost la Miami si in Tenerife? Si pe banii cui face naveta saptamanal? Poate din meditatii…

  2. Este o execeptie modul perfect procedural in care a fost solutionata aceasta cauza…dar cu o floare, stiti ca nu se face primavara!

    • Daca Dan Motreanu sau/şi Daniel George Tudor ar varsa 1 minut de marele Tariceanu, im minutul doi ar fi arestat. Dar cu o floare …nu se face primavara !

    • Opoziția , cele două stații aparținănd SRI Realitatea și Digi , precum și cei 140.000 de restarteri … , deja sunt în ,, delirium tremens ” … !

  3. De ce nu ni se spune in articolul asta din Cotidianul si motivul pentru care a fost clasat ? Vreau si eu sa aflu de ce a fost clasat si banuiesc ca si pe altii ii intereseaza.

    • pai hai sa-ti explic, DNA-ul a deschis dosarul pe repede, „Gata, l-am prins pe Tariceanu pe mita/trafic de influenta” si a constatat ridicolul de a cataloga si incadra ca fals in declaratii o omisiune… plus de asta, o vacanta de lux inseamna ca firma/persoana X sa cumpere un serviciu de la o agentie de turism si sa-l dea cadou, ori aici era vorba ca familiei lui Tariceanu i s-a pus la dispozitie o proprietate a respectivilor. Nu orice serviciu intre prieteni/cunostiinte inseamna automat cadou sau mita…
      Inca ceva de remarcat, modelul asta de lucru al DNA, in loc sa studieze plangerea si sa o decline catre PG, ei deschid dosarul si dupa ce vad ca nu au sanse sa-l castige, e trimis la fraierii de la parchete… in felul asta, isi cosmetizeaza si ei statisticile alea de la final de an. „Am instrumentat 15k de dosare cu doar x achitari” pentru ca restul de y achitari le-am tranferat la altii.

    • Te ajut eu…clasarea se face si atunci cand nu exista elemente , fapte, actiuni, inactiuni care sa poata fi incadrate ca infractiuni…dar de, pt voi astia setati exclusiv pe slavirea dna, indiferent de ceea ce fac sau cum fac….nu e de mirare…

    • Nu ma multumeste nici unul dintre cele doua raspunsuri. In primul rand ca am inteles de ce dosarul a fost mutat de la DNA la PG: pentru ca DNA se ocupa de coruptia mare si medie, iar chestia asta cu concediul gratuit in Turcia tine de coruptia mica, deci nu este de competenta DNA, asa ca a trimis-o la PG. Apoi nu asta ma interesa, de ce dosarul a fost mutat de la DNA la PG, ci de ce a fost clasat. Pot fi multe motive, inclusiv tehnice. Ma intereseaza care a fost motivul, si nu speculatii. Banuiesc ca voi afla din alte surse, ca autorul articolului nu pare intersat sa spuna de ce dosarul a fost clasat.

    • n-ai inteles nimic, conform procedurilor si responsabilitatilor DNA nu se ocupa de „fals in declaratii”… DNAul trebuia sa primeasca plangerea si sa o decline catre parchet din start, nu sa deschida dosar. Doi la mana, atat timp cat omul a primit acces intr-o proprietate privata nu exista un bun, serviciu, cadou, care sa fie trecut declaratie. Bine, pana la urma nu inteleg de ce incerci tu sa primesti informatii aici, pentru supozitii si povesti interpretate la ridicol, pe care le intelegeti voi, exista alte siteuri.

  4. Nu exclud ca Tariceanu sa fi luat spaga de milioane, chiar m-ar surprinde contariul ! Problema este ca procurorii sunt INCAPABILI sa o dovedeasca, serviciile secrete sunt INCAPABILE sa ofere informatii relevante… Si atunci se leaga de cate un fapt nesemnificativ, un mizilic. In cazul de fata, pretextul DNA-ului este in plus si tembel: adica Tariceanu nu putea chefui pe banii unui oarecare (fara sa declare), dar Coldea si Kovesi aveau voie sa petreaca in crama lui Ghita !

  5. Bine , dar o parte a presei , a si anuntat cu surle si trambite , despre un nou dosar facut lui Tariceanu . La fel ca si cu Brazilia lui Dragnea , inainte de Congres . Sau si mai tare , verificarile DNA la FRF (pt presupuse fapte de acum 10 ani !!) , acum , bineinteles , ca vin alegerile . Dac-ar putea , l-ar manca pe Lupescu , cum au facut , nenorocitii , cu G.Popescu ! Si cand te gandesti ca mai sunt inca ” tot mai putini si tot mai prosti ” care ii mai sustin ! Jalnic !

    • Exact…asta se si doreste…tulburarea apelor in permanenta… si prostirea cat mai multor „civici” ….caci de astia nu ducem lipsa…e o tehnica clasica de manipulare a unora …preluata si de actualele servici de dezinformare…cititi Decalogul lui Chomsky….va veti lamuri rapid …

  6. A fost clasat, cared a fost motivul „clasarii ?”, dosarului deschis lui Tariceanu, ca nu reiese nimic din continutul articolului. Politicieni ca Tariceanu sunt plini de dosare penale cum sunt cainii plini de pureci, de ce nu sunt romanii de rand plini de doaser penale ?, dar, Tariceanu mai are destule infractiuni penale pentru care trebuie agatat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.