Tribunalul Bucureşti a admis cererea DNA de redeschidere a unui dosar care îl vizează pe fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu.
„Admite sesizarea. Confirmă ordonanţa nr. 127/II/2/2016 din data de 21.04.2016 a procurorului –şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie , prin care s-a dispus infirmarea totală a ordonanţei nr.735/P/2015 din 15.03.2016, redeschiderea urmăririi penale în dosarul cu același număr şi reluarea urmăririi penale în cauză, faţă de Ababei Roberto Ştefan, Grigorescu Ovidiu, Onţanu Neculai şi Toma Şutru”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti s-a înregistrat, la data de 1 aprilie, o cerere a Secţiei I a Direcţiei Naţionale Anticorupţie de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-o cauză în care este vizat Neculai Onţanu.
De asemenea, în dosarul este vizat şi Roberto Ababei, fostul adjunct al Poliţiei Capitalei, Toma Şutru, secretar al Consiliului Local al Sectorului 2, şi Ovidiu Grigorescu.
Neculai Onţanu se află în arest preventiv, într-un dosar în care este cercetat de luare de mită. Potrivit procurorilor, în perioada 2006-2007, Neculai Onţanu, în calitate de primar al Sectorului 2, ar fi facilitat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza Sectorului 2.