Parchetul General s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, după ce lidera S.O.S. România, Diana Şoşoacă, a agresat verbal o jurnalistă de la Antena 3 CNN, în incinta Palatului Parlamentului.
Potrivit unor oficiali din Parchet, în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi purtare abuzivă.
Diana Şoşoacă a făcut scandal vineri, pe holurile din Parlament, fiind însoţită de membri ai partidului S.O.S România şi de influencerul Makaveli, cel care a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu pe TikTok.
Conform unei înregistrări apărute în presă, la un moment dat, Şoşoacă se apropie de membrii unei echipe de la Antena 3 CNN şi le întrerupe transmisia, după care îi strigă agresiv unei jurnaliste: „Unde e Gâdea?”, „De ce nu mai luaţi, doamnă, interviuri?”, în râsetele celor care o însoţeau.
În timp ce jurnalista de la Antena 3 se retrage, Şoşoacă îl îndeamnă pe Makaveli să se ducă după ea.
„Mamă, cum a fugit, ai văzut cum a fugit?”, „Ai înţeles ce faci?”, îi spune Şoşoacă lui Makaveli cum trebuie să se comporte în Parlament, în timp ce un apropiat o aprobă: „Ce tare!”.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
DIANA D`ARC a Romaniei
In curind va fi ZIUA REPUBLICII ROMANIA .
Propun ca aceasta sfanta zi sa fie celebrata imbracind-o pe Dianna D`ARC a Romaniei in steagul tyricolor al Tarii noastre , merita .
Diana SOSOACA = Omul Anului 2024 in Romania.
Nicolae Asta este intr-adevar o problema. Insa nu da dreptul unor impostori sa invadeze parlamentul Romaniei Nu se anuleaza una pe alta.Sosoaca si Makaveli nu sunt politicienii momentului. Vezi tu pe Makaveli sa dea o lge pentru educatie ? Sau pe Becali ca va deschide dosarele,marile dosare de corupti?
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”Doua naparci.
L-am auzit aseara pe M. Badea spunand ca si candidatii la o functie de conducere atat de importanta, ar trebui sa treaca niste teste psihologice.
Personal, ma gandesc ca poate ar fi fost bine daca i s-ar fi permis sa se manifeste plenar.
De ce onor parchetele nu se autosesizeaza despre jafurile,tradarea din Romania?
Despre incalcarea Constitutiei,Afacerea Nordis,cu jeturile pentru psd,apartamentele care au fost date unor lideri(daca informatia este corecta)publicitatea ostasului din bani publici!
Ce spun eu si ce intelegi tu? Eu spun inca o data ca se incearca eliminarea unui candidat fara nici un fel de dovezi. Ca nu-ti place tie, e treaba ta, dar Sosoaca trebuie sa treaca testul votului, asa e democratic.
La Balaceanca ,in camasa de forta,cu toti derbedeii.Domnul David ,min.educatiei se va ocupa de tratarea celor trei milioane care au dat cu oistea in gard(amatorii de camasi negre).Pentru (editat),camasa din otel aliaj de inalta rezistenta.Plus pampersi marime LLLX.
…scandalul-e o forma civilizata de reactie la abuzurile si ticalosiile facute de reprezentantii statului.In alte parti erau deja judecati .
Adevarata atitudine a poporului roman ar fi iesirea in strada si anchetarea dictatorilor .Care ar fi solutia acolo unde reprezentantii statului se (editat) cu bolta pe constitutie
Nae, cauta pe internet ce cuvinte ii adresa Macaveli si, mai vorbim!
Poate ti se pare un semn de inteligenta ca distinsa a trecut peste dar si tu stii ca se zice pup-o’n bot si papa-i tot! Sau, cum e sacul si peticul sau cum este distinsa asa sunt si votantii ei!
vocea poporului, o bataie de joc la adresa tuturor romanilor.
Marean are umor, ce ii lipseste Mahalalei Inepte. Nu poti fi inteligent si sa slavesti criminalii legionari ! Cu cazier penal, oricine este afara din orice, pesedinta la piata Obor.
Un dosar de internare cun fortza la Balaceanca ar fi mai eficient. Ar rezolva si problema siluetei……[Rumburak]
Jegosii aia de la parchetul general incearca iar sa elimine candidati de la alegerile viitoare.
La asta îi faceti dosar penal, dar celor care au dat LOVITURA DE STAT când le faceți dosar penal?
Antena 3 e aici…???
„@altfel decat – da, postacii sorosisti risca si asa ceva, cat de curand”
„Niciodata este prea curand”. Legionarii nu vor conduce vreodata Romania, dupa cum s-a dovedit la aceste alegeri, nici turnatorii imputiti la sekuku ceausista. Dupa cum vezi, in Romania rad copiii de ei: „uite, mama, un sifon stricat” ! In Germania, printre hitleristi, nu ies in evidenta, nu sunt discriminati.
De cand ” dusmanul poporului ” Georgescu i-a bagat in sperieti cu prezenta sa neasteptata,toate „enstetutiile statului ” inclusiv mercenarii platiti transparent cu zeci de milioane de Lei din Bugetul statului conform Legii electorale,s-au ” mobilizat.” Unii pronto,altii pe parcurs dupa ce au fost „atentionati ,sau luati la suturi,in numele SEGURANTEI NATEONALE „.Pai ce faceti ma,dormiti,voi nu vedeti ca seguranta nateonala este in perecol ?
Daca si asta e fapta penala, inseamna ca Parchetul are lipsa de activitate. Ba, cine a agresat poporul cu instigare, minciuni este media, in special A 1, cuib de vipere, au trecut la basism cu totii, uitind ce le-a facut justitia basist/rezista. E de rasul curului. „s-a autosesizat”, hai sa mori tu.
Nu Sosoaca e problema ci instrumentele SECURISTANULUI: CNA, CCR, TELEVIZIUNI SOROSISTE….ADICA, NE-AU INCALECAT CU TOT FELUL DE ABURELI, AIURELI, SLOGANURI ETC…CAT PRIVESTE VARANUL FACE PARTE DIN ACEA SINISTRA CLICA NUMITA ALIBABA (ILIESCU, BRUCAN, ROMAN) SI 330 DE HOTI….CARE AU FURAT 40 MLD USD IN ZILELE DE 22,23,24 DEC 1989…….APOI, IMEDIAT, NE-AU SFIDAT ETALAND VILE, IAHTURI, MASINI DE LUX, PROPRIETATI…..ERA AVEREA POPORULUI ROMAN REZULTATA DIN REFACTURAREA LA DESTINATIE A BUNURILOR EXPORTATE …..
Comportamentul este insusit prin copiere(imitatie) din societate: din familie, de la prieteni, colegi, de pe strada, de la „vedete” tv, manelisti, politicieni, din cluburi sau alte localuri, de la personaje din cinema, telenovele etc, scoala are o influenta modesta. Pe de alta parte,se stie, intr-o disputa intre persoane cu nivel diferit de cultura, cei de pe treapta inferioara, ca sa castige, folosesc un limbaj de periferie, chiar trivial, fiindca cei cu nivel superior de cultura nu vor sa fie aociati cu limbajul respectiv si scandalul, si se retrag.
Iar scrie cineva sub numele meu. Măi, dar curajoși mai sunteți!
Jos dictatura șatrapului impostor werner,de azi este ilegitim in funcție de președinte
A intrat cu desantul de la sos si s-a repezit la locul unde erau reporterii. „este cineva de la a3?” Ha, ha, ce s-au mai distrat.
– Am vrut sa o miruiesc si s-a speriat a zis ca o ard!
– Hahalera de langa: Lasa ca o miruiesc eu!
– Ha, ha, ha!
Alina Tanase este o reprterita tanara, frumoasa, poate de varsta baiatului ei…
Pana si batranii care mai privesc inca la A3 incep sa se convinga ca Varanul impreuna cu toti simbriasii sai fac parte acum din reteaua Soros. Se comporta ca niste tradatori de neam. Ce face banul din om!
@Paulian Ionescu 23:47
-Nu ,,sa comportat”. Corect: ,,s-a comportat” (cu cratima).
-Nu ,,secomporta”. Corect: ,,se comporta”.
-Nu ,,a reusii”. Corect: ,,a reusi” (cu un ,,i”)
Dv nu sunteti slab de inger. Sunteti slab de scoala. Sa nu-mi spuneti ca aveti bacul luat……[Rumburak]
Ar trebui o lege si pentru presa – hartuirea parlamentarilor/senatorilor. Trebuie sa aiba locul lor .
Ce a facut a.3 este hartuire- nu un interviu.
Mahalagioaica reprezinta romanii, reprezinta vointa romanilor.
Cum poti vota o asemenea panarama, nu stiu. Dar uite ca se poate, ca unora le place o dezechilibrata care sa-i reprezinte in Parlament si la UE.
Cum e sacul si peticul: este clar caror romani le place panarama.
Maaa, ne face de ras tzara si pe noi romanii. Imaginile acestea cu circul ei din Partlament si cu gasca ei de golani sunt preluate de televiziunile straine si ne arata cu degetul: asa sunt romanii.
Votati ma si de acum inainte doar golani si panarame in Parlament si la presedintie, sa va reprezinte si sa asteptati de la ei rezolvarea problemelor. Succesuri!……[Rumburak]
Romania este condusa de Antena 3 .Adevaratii parlamentari sunt istericii purtatori de microfoane al caror tupeu este intrecut doar de propria prostie.
Ce va mai place violenta verbala și hartuirea. Un om educat în cazul de față politician ar trebui sa răspundă întrebărilor puse de jurnaliști. Ați văzut faza cu Makaveli și pe cine a zis ca reprezinta? Ce rânjet sfidător? Cum amenința precum interlopii? Sa mai zic de Șoșoacă? De educația ei? Ea nu respecta nici haina polițiștilor, dar pe oamenii legii.Dacă aceștia sunt aleșii voștri, putem sa stingem lumina. Faceți mișto de „România educata”. Indiferent câtă educație s-ar face în scoli, care-i nesimțit și are apucături de golan, educatia nu se va lipi de el. Scoala nu te poate educa cu forța. Și un om doxa de carte poate fi nesimțit, violent, hartuitor etc. Caracterul nu i l poți educa. Majoritatea romanilor jignesc, folosesc un limbaj de cartier și se comporta ca atare. Se înjură în trafic, în magazine, sar la bătaie imediat, pana și în parcuri auzim copiii înjurând. Dacă le atragi atenția…Nu vreți sa știți ce e la gura lor. Își vad în continuare de treaba. Vandali scrie pe fruntea lor. Rup florile, copacii, coșurile de gunoi, băncile…O sa ajungem un popor de vandali, și asta nu din cauza scolii, ci a mediului în care trăiesc, a părinților care doi bani nu dau pe politețe și respect. Exemplu ar trebui sa vina din familie. Dacă părinții jignesc și înjură, sunt violenți, credeți ca scoala ii va îndrepta? Bunele maniere sunt pe cale de dispariție. Ma uit și la comentarii și vad injurii și jigniri. Acele postări apar, dar un comentariu decent este cenzurat. Poftim educație!
Femeia asta macar 30 zile sa stea in arest si-i trece.Adeptii ei vor vedea pana la urma ca legea se aplica.Cum isi permite?
A agresat verbal? Ca i-a pus niste intrebari iar reporterita in loc sa raspunda a ales sa fuga? Pentru asta se deschide dosar penal in Romania? Pe bune?
Duca-se de hartuitoare revansarda!
@altfel decat – da, postacii sorosisti risca si asa ceva, cat de curand
Daca jurnalista era de la Antena 3 cu siguranta ca sa comportat mitocaneste ,asa cum au cei de la Antena 3 obiceiul sa se comporte.Special secomporta in felul asta ca sa provoace si sa devina un subiect de comentat sau pt. a reusii sa dea in judecata pe cine vor muschii lor.Daca esti mai slab de inger cazi usor in plasa celor de la Antena 3.
Ha, ha! Cum să mai sesiziază iei di prompt! Da’ cân’ un tiriplici di la Latrina3 ș-un ministru di interne car’ pringhiește știr’le chitulat sub birou di frică că-ș’ chierde avantajele jicnește 2 milioane di români, di ce nu să “sesiziază” nime’?
Institutiile statului sunt folosite politic. Atentie mare…
Țațele de la A 3 ( ați observat că nu mai țin permanent sigla CNN, o siglă străină a unui stat în slujba cărora sunt , ci o afișează doar câteva secunde după care dispare ! ) sunt de o insistență și impertinență insuportabile.
În teorie la Parchetul General lucrează cei mai bine pregătiți şi experimentați procurori. În teorie.
Purtarea abuzivă există dacă subiectul activ înjură, amenință sau loveşte pe cineva. Poate PG are acces la dovezi, la care publicul larg nu are şi atunci dosarul este unul justificat. Dar dacă singurele dovezi sunt cele ajunse în spațiul public, nu cred că poate fi vorba de purtare abuzivă în sensul penal, poate doar abuzivă cu bunul simț şi cei 7 ani de acasă.
Pe mine mă deranjează că ditamai Parchetul General deschide dosar penal pentru o găinărie, un circ de doi bani, dar nu observă infracțiunea de tâlhărie săvârşită de puşcăriaşul Becali ziua în amiaza mare în Parlamentul României, de față cu zeci de martori şi înregistrată de mai multe camere de luat vederi. Sau dacă subiectul activ e milionar, procurorii PG se fac că nu observă o tâlhărie? Poate nu au studiat, dar în practica judiciară şi tentativa se pedepseşte. Reporterul deposedat împotriva voinței lui de microfon îi spunea pitecantropului că i l-a furat şi maimuţoiul râdea: „ŞI O SĂ FACI PLÂNGERE PENALĂ?”
Pentru cele mai mari salarii din procuratura românească, treaba e cam de mântuială. Dacă în Parlamentul României se comit infracțiuni în văzul tuturor şi nu sunt sancționate conform legii, societatea ar putea lua drept exemplu asemenea comportamente şi le-ar putea copia.
Cum a ajuns pokaitul Mihaita dintr-un rupt in fund absolvent de scoala de poki adventisti (adica mult mai rau decat „Ecologica” Lascoanei) coactionar la trustul Varanului?
Ha, ha! Cum să mai sesiziază iei di prompt! Da’ cân’ un tiriplici di la Latrina3 ș-un ministru di interne car’ pringhiește știr’le chitulat sub birou di frică că-ș’ chierde avantajele jicnește 2 milioane di români, di ce nu să “sesiziază” nime’?
Latrina3 se face de șerbet, cu prostia asta i-a scazut ratingul spre zero. Tine-ti-o tot asa, faliment placut.
Cand li se face dosar penal politicienilor si patronilor media care au impus activ lipsirea de libertate in mod ilegal a milioane de oameni?
Dar pentru complicitate la genocid si crima impotriva umanitatii?
O amenda penala genereaza un cazier si adio functii publice. Caz inchis !
Televiziunile au stricat educația în România pe model Romania educata marca johanis Klaus! Nu cumva politicienii sunt vinovați de tot ce se întâmplă rău și grav în România împreună cu justiția care da mâna liberă infracționalității de orice fel și orice tip? Nu cumva justiția prin practica instituțională îndeamnă cetățenii să își facă singuri dreptate? Un dosar penal și civil, nu are voie sa se claseze după 10 ani de amânări fara logica în justiție! Șosoaca e politician, tot ce scoate pe gura e lovit de imunitate la fel și panarama ăla de influiencer!
@Rumburak: ma asociez comentariului din 20 DEC.2024 la 21:40.
Antena 3 e de condamnat, si nu numai pentru ce s-a-ntâmplat astazi în Parlament, nu Sosoaca. Parchetul facându-se vinovat de DISCRIMNAREA lui SOSOACA (si GEORGESCU) PE MOTIVE POLITICE: îl „încurca” suveranismul” si se deda la PROVOCARI. DE CE NU S-A
SESIZAT PARCHETUL GENERAL DE ANULAREA ALEGERII PREZIDENTIALE DE CATRE CCR, sub inculparea de DETURNARE DE FONDURI PUBLICE, SUBMINAREA ECONOMIEI si IMAGINII ROMÂNIEI ÎN LUME, când faptele sunt clare si PEDEPSITE CU ANI GREI DE-NCHISOARE?!!!@Câtuvencu:exact.
Unde e „agresiunea”? …întrebările „Unde e Gîdea?” și „De ce nu mai luaţi, doamnă, interviuri?”? Asta-i „agresiune”?
Eu cred că poolițîia Rro’ trebuie desființată, că nu știe dupe ce legi funcționează!
Iar în clădirea Parlamentului, eu știu că parlamentarii sunt „la ei acasă”, nu gurnalizdili ‘lii de la Latrina3-CNN-$$oroș……[Rumburak]
Se cam derutat și fără ocupație pe corupție sau deciziile CCR care încalcă Constituția Parchetul General dacă stă pe holurile unor instituții, trage cu urechea căutând motiv să se autosesizeze.