Dosarul atacului armat care a avut loc sîmbătă seară în apropiere hipermarketului Cora din cartierul Militari din Bucureşti, în urma căruia trei oameni au fost impuscaţi, a fost preluat de Parchetul Curţii de Apel.
Zece persoane au mers la audieri la secția 20 de Poliție. Printre acestea, tatăl suspectului principal al atacului și cele două surori de la care a început conflictul.
Cele două surori au fost, de asemenea, audiate sâmbătă noapte de poliţişti, alături de un bărbat, toţi trei fiind în prezent cercetaţi de Parchetul de pe lângă CAB pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Agresorul nu a fost prins deocamdată, pe numele lui întocmindu-se dosar penal pentru vătămare corporală gravă.
Atacul armat de sâmbătă s-a soldat cu trei victime.
Scandalul ar fi pornit, spun anchetatorii, chiar în incinta magazinului.
Cele două surori s-au certat cu un bărbat aflat cu fiica, în vârstă de 23 de ani, la cumpărături, pe motiv că nu ar fi respectat rândul la casă.
După ce au ieşit din magazin, fratele celor două femei l-a atacat pe bărbat folosind un pistol cu bile de cauciuc. Atât el, cât și fiica acestuia au fost răniți. Și un vecin, care a sărit în ajutorul celor doi, a căzut victimă bărbatului înarmat.