Reţineri în dosarul furturilor auto. 11 persoane au fost trimise în arest pentru 24 de ore. Acestea sunt suspectate că fac parte dintr-o reţea de hoţi de maşini de lux. Printre complici se numără trei angajaţi ai Registrului Auto Român, un agent de la Direcţia Înmatriculări, trei poliţişti şi un jandarm.
Funcţionarii implicaţi în acest caz luau între 2.000-3.000 de euro pentru înmatricularea unui singur autoturism furat din străinătate. În acelaşi dosar, este suspectat şi fostul portar de la Dinamo, Cristi Munteanu.
După ore lungi de audieri la Direcţia Generală Anticorpuţie, din cele 37 de persoane urmărite penal, 11 au primit joi noapte ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
În cursul zilei de miercuri, 50 de persoane au dat declaraţii, în faţa procurorilor. Printre acestea, şi fostul fotbalist Cristi Munteanu de la Dinamo, care a fost adus de la Constanţa, cu o dubă de jandarmi. El este acuzat de tăinuire.
Au dat explicaţii anchetatorilor şi trei poliţişti, un jandarm şi trei angajaţi de la Registrul Auto Român.
Anchetatorii spun că au probe că reţeaua a reuşit să vândă 15 maşini de lux furate, cu ajutorul actelor false. Prejudiciul este de peste 200.000 de euro. Reţeaua funcţiona în Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Giurgiu şi Suceava. În timpul percheziţiilor, oamenii legii au găsit în locuinţele suspecţilor bani ascunşi într-un cuptor şi o pungă cu 700 de milioane de lei vechi.