Dosarul Nana: Şapte membri ai Comisiei Fond Funciar, urmăriţi penal

Procurorii de la Parchetul General au început urmărirea penală în dosarul Nana faţă de şapte membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, aceștia fiind acuzaţi de 135 de fapte privind terenuri retrocedate ilegal mai multor persoane.

Ancheta în acest caz vizează reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, județul Călărași.

„În continuarea cercetărilor care se efectuează în dosarul penal având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri amplasate pe raza comunei Nana, judeţul Călăraşi, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus prin ordonanţă, la data de 24.06.2014, extinderea urmăririi penale faţă de suspecţii Niculae Tudorița, Decu Florian, Neagu Marius Gelu, Dobre Marian, Dobre Gheorghe, Stolea Georgică și Manea Constantin pentru alte acte materiale pe care aceştia le-au săvârşit în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu (în total un număr de aproximativ 135 acte materiale)”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul General.

Potrivit procurorilor, în perioada 2005-2010, aceștia, în calitate de membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, nu au îndeplinit acte sau au îndeplinit acte în mod defectuos în legătură cu reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri revendicate de mai multe persoane, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de avantaje/foloase necuvenite.

Parchetul General anunţa, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în cazul Nana, pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în urma sesizării transmise de Corpul de control al primului ministru. Faptele au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate şi arendarea unor terenuri din comuna Nana, judeţul Călăraşi.

La începutul lunii iunie, Parchetul transmitea că opt membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, între care şi primarul Gheorghe Dobre, sunt urmăriţi penal pentru conflict de interese şi abuz în serviciu.

Primarul comunei Nana, Gheorghe Dobre, este acuzat, alături de Georgică Stolea, de conflict de interese şi abuz în serviciu, iar Tudoriţă Niculae, secretarul comunei Nana, Florian Deci, Marius Gelu Neagu şi Marian Dobre, sunt urmăriţi penal pentru conflict de interese, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. De asemenea, în aceeaşi cauză mai sunt urmăriţi penal Simona Alina Preda, pentru fals material în înscrisuri oficiale, şi Constantin Manea, pentru abuz în serviciu, preciza atunci PICCJ.

„Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că suspecţii, în perioada 2005-2010, în calitate de membri ai Comisiei de Fond Funciar a comunei Nana, au participat la analizarea, verificarea, soluţionarea şi înaintarea în vederea validării cererilor depuse de către ei înşişi, rude ori afini ai lor, având ca obiect constituirea ori reconstituirea dreptului de proprietate a unor suprafeţe de teren agricol”, arătau procurorii.

Conform sursei citate, în aceeaşi perioadă, în mod ilegal au fost emise titluri de proprietate pe numele unor persoane care nu erau îndreptăţite să le primească. Astfel, a fost prejudiciat domeniul privat al statului cu valoarea terenurilor retrocedate cu încălcarea dispoziţiilor legale.

„La baza emiterii titlurilor de proprietate au stat înscrisuri falsificate (printre care şi certificate de stare civilă), prin contrafacerea conţinutului şi folosirea de formulare tipizate elaborate în afara cadrului legal”, au precizat procurorii.

Procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din PICCJ, Camelia Sutiman, a cerut recent Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să pună la dispoziţie toate documentele pe care Comisia Nana le-a analizat şi raportul comisiei parlamentare.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a arătat că toţi membrii BP au fost de acord, dar că solicitarea va fi trimisă înapoi pentru a fi făcută de procurorul general.

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat joi că la PICCJ corespondenţa cu instituţiile, inclusiv cu Parlamentul, este semnată de şeful Secţiei de urmărire penală, aşa cum a fost şi în cazul cererii privind documentele Comisiei Nana, precizând că acestea au valoare cel mult de probe extrajudiciare, „nefiind administrate în cursul procedurii judiciare, dar nici nu pot fi înlăturate ab initio”.

„Pot fi consultate şi, eventual, studiate şi incluse în dosarul penal. (…) Dumnealor ne-au încunoştiinţat că putem avea acces la documentele comisiei. Procurorii au acces la documentele care interesează în cadrul unui dosar penal ale oricărei instituţii publice sau private, indiferent dacă instituţia respectivă ne comunică că avem sau nu acces”, a spus Tiberiu Niţu.

Comisia de anchetă Nana a făcut audieri în acest caz, însă raportul comisiei nu a putut fi supus dezbaterii plenului Parlamentului deoarece Parchetul a început o anchetă penală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.