„Dosarul Platini” obligă FIFA să deschidă o anchetă

Instanța mondială a fotbalului a reunit în ultimul timp toate ingredientele demne unui serial televizat. Are un preşedinte în dizgraţie, circulă zvonuri neliniştitoare despre soarta unora dintre conducătorii săi, o succesiune ce se anunţă tumultuoasă, acuzaţii de corupţie, iar acum o tentativă de discreditare prin mijlocirea mass-media.

Deşi a fost pus, într-un fel, în umbră, din cauza altor evenimente mondiale, scandalul FIFA a înregistrat un nou episod în aceste zile, după ce Michel Platini, preşedintele UEFA, cel considerat posibilul succesor al coruptului Sepp Blatter, a fost subiectul unui articol foarte critic, reluat de mari ziare din Europa. Potrivit cotidianului german „Die Welt”, cel care ar fi comandat articolul este chiar Sepp Blatter, actualul preşedinte demisionar al FIFA. „Die Welt” adaugă că Blatterar fi în spatele articolului deloc măgulitor pentru a-l torpila astfel pe Michel Platini, candidatul la succesiunera lui.

Reluat de marea presă europeană, articolul se intitulează„Platini: un schelet în dulap” şi-l descrie pe candidatul la conducerea FIFA drept „unul dintre cei mai mari magicieni ai balonului pe care i-a avut vreodată Europa”, dar fără a fi „la fel de mare” pentru a se afla în fruntea FIFA, „dacă este privit din perspectiva Qatarului”. Cotidianul german mai precizează că „cel mai surprinzător fapt este cine se află în spatele textului: Blatter ar fi comandat personal acest articol, pentru a frâna ardoarea lui Platini, vechiul său prieten, iar acum cel mai mare duşman, prin candidatura lui la preşedinţia FIFA”. Ziarul precizează un amănunt foarte important: articolul în discuţie îi aparţine lui Thomas Renggli, nimeni altcineva decât un apropiat colaborator al lui Sepp Blatter.

Sâmbătă, 14 august, Sepp Blatter a ieşit la rampă, declarând cotidianului olandez „De Volkskrant” că Michel Platini i-ar fi dat de înţeles că riscă închisoarea dacă mai candidează la propria succesiune. Luni, 17 august, FIFA a confirmat că va deschide o anchetă referitoare la acest articol care a stârnit déjà multe controverse. În ce-o priveşte, UEFA nu ezită să vorbească despre o „campanie de denigrare”, şi, ca urmare, instanţa fotbalului european prezidată de Platini a transmis o scrisoare lui Jérôme Valcke, secretar general al FIFA, cerându-i în mod expres să lămurească afacerea.

Votul prin care se va decide succesorul lui Sepp Blatter în fruntea FIFA va avea loc pe 26 februarie 2016, la Zürich, aşa că meciul între cei doi vechi amici, deveniţi duşmani înrăiţi, este departe de a se fi jucat. (D.C.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.