Au datorii de zeci de mii de lei la bugetele locale şi sute de amenzi strânse în doar câţiva ani de activitate. Este vorba de două prostituate din judeţul Neamţ. Acestea au ajuns pe primul loc în topul datornicilor la buget.
Una dintre tinere este din comuna nemţeană Sagna şi a reuşit să strângă o datorie-record. „Are o sumă cum nu are nicio societate comercială pe de raza comunei, datorie la bugetul primariei. Are amenzi înregistrate la primăria comunei Sagna peste un miliard şapte sute de milioane de lei vechi”, a declarat Gheorghe Iacob, primarul din Sagna, citat de Realitatea.net.
După un calcul scurt, primarul şi-a dat seama că datoria femeii reprezintă 5% din bugetul anual al comunei. Prin comparaţie, dacă primarul acestei comune s-ar hotărî să aprovizioneze cu lemne pentru o iarnă întreagă toate unităţile de învăţământ din localitate, operaţiunea ar costa bugetul local doar 30.000 de lei.
Cealaltă prostituată cu datorie-record este din Piatra Neamţ şi a adunat amenzi în valoare de 87.000 de lei. Autorităţile au înaintat dosare în instanţă pentru recuperarea banilor, însă acest lucru este aproape imposibil deoarece femeile nu au nici locuinţă şi nici alte bunuri ce pot fi executate silit.