Pentru a-şi croi o cale peste oameni şi destine sumbru lovite, în stilul mafiot al anilor ’50 pe care-i invocă deseori majoritatea ca punct fix al răului, unii se revendică de la te miri ce, după criteriile care au avariat integral viaţa unui secol. Ceauşescu era urmaşul direct al regilor daci, frate de metafizică şi arme simbolice cu aceştia. Hitler se revendica de la puritatea absolută, beneficiind de sprijin public masiv. Unii sunt eterni reprezentanţi ai artiştilor, ai cântăreţilor la flaut şi altor desăvârşite tradiţii. Confortul şocant al unor asemenea revendicări acordă beneficiarilor cheia spre controlul unor realităţi tocmai prin operarea cu teribile criterii identitare. Trecutul nu prea îndepărtat poartă spre noi aluviuni care pot crea în orice moment dezastre, uneori insesizabile, oricum întreţinând o atmosferă de frontieră schizofrenizantă. Urmaşii lui Hitler, Stalin, Mao and comp., ticluiţi în contextele actual-subtile, se află acolo unde nu te aştepţi. România are pupitrele tot mai ocupate de persoane care prin modul de a fi şi reacţiona, cât şi prin înşelătoarea dezinvoltură antipopulară afişată, par să aibă coordonarea cu certitudine în lumea contrară democraţiei şi interesului public. Piramida românească totalitară a fost scoasă din depozitele pregătite pentru criza sistemului şi pusă din nou în funcţiune precum o formulă magică.
Atât de puternică este iluzia actualului oportunism că acesta este însuşi secretul anticorupţiei ca fapt absolutist în slujba societăţii, încât demontarea fenomenului extins reprezintă chiar dezbaterea publică continuu evitată. Revendicarea de la marile sau micile clipe ale istoriei poate anima sau distruge. Astăzi nimeni nu mai este dispus să urmeze firul unor conduite spre a dovedi contrariul căderii din societate. Protecţionismul ideologic şi administrativ, traficul de influenţă cu resurse de tip oriental au smintit pe de-a-ntregul clasa conducătoare în drumul ei spre societate. Nu opiniile diferite, nici măcar interesele nu sunt cele care dau dinamica peisajului public. Prăbuşirea umanului sub asaltul generalizat al unei minorităţi care se autogenerează prin regulamente de funcţionare precise face loc tuturor manifestărilor şi întâmplărilor politice actuale.
De la revendicările teziste şi terifiante, care au compromis reperele până la redesenarea în tuşe accentuate a teritoriilor totalitare de acum, a fost nevoie de gripata maşinărie de vot de la urne şi din Parlament. Totalitarismul este subiectul central în dezbaterea curentă a tuturor democraţiilor în raportarea la situaţiile de fapt legislative şi sociale. Preşedintele Klaus Iohannis vrea un muzeu al totalitarismului în timp ce pune panglica tricoloră a României pe democratice pe simboluri totalitare, şi nu în mod întâmplător. În plină nebunie politicianistă şi administrativă, a cere omului politic actual să fie contemporan cu cetăţenii României a ajuns o solicitare bizară, situaţia repetând la indigo cazul Ceauşescu din ultimul deceniu al regimului acestuia.
Democraţia noastră fracturând la fiecare colţ normalitatea, şi democraţii noştri originali care se revendică în forţă de la totalitarism pentru a obţine ceea ce un intelectual din Occident nu şi-ar permite să gândească o secundă, a suprimat şi ultimele oaze ale interogaţiei democratice. Însă ceea ce au uitat toţi aceşti bulversanţi amatori de jocuri cu istoria, în evaziunea lor suspect impecabilă, constă în faptul că nu sunt constituiţi în formele legale. Revendicarea de la partea întunecată a istoriei, pentru a-şi umple autoritar buzunarele de la statul democratic, este posibilă prin situarea în afara societăţii căreia îi impun taxe şi impozite.
Revendicarea de la orice autoritate a totalitarismului este similară propagandei care a făcut lumea şi oamenii foarte scunzi în raport cu ceea ce ar fi trebuit să fie. Comunismul a fost un dezastru şi profitorii de atunci nu merită a fi recompensaţi a doua oară pentru a crea impresia că avem o galerie de oameni importanţi. Chiar aşa. Istoria criminală se întoarce peste români pentru a le oferi, nici mai mult nici mai puţin, decât fantoma unei salvări nimicitoare. Vinovaţi de această situaţie sunt toţi cei care folosesc inerţialele structuri ale trecute ca o formă de regăsire şi manipulare.
ah,va iubesc atat de mult pentru ca strigatulo dvs.lugubru si indurerat in noapte imi incalzeste inima pentru ca va ganditi la Romania cu compasiune si iubire…Uneori as vrea sa plec din acest malefic loc insa nu pot si daca as putea ar fi imposibil stiu ca n-as putea trai in alta parte,tara.Focarele d e infectie, de propagare a raului sunt in alta parte,aici avem reflexele lor suficient sa ne inabusim sa sucombam ;totusi spirite ca al dvs.se gandesc cu iubire, compasiune la aceasta Patrie Mama iubita si jelita, si de aceea putem sa ne incalzim multi stiind ca nu am disparut cu tot cu sufletele noastre de aici .Sa fiti iubit, dle Vieru,e posibil sa ardem multi in tacere sau durere asteptand sa vedem ce va fi…Steiner spunea ca spiritul tarii,patriei ce nu trebuie uitat ,de care suntem legati ,lucreaza, e activ neincetat ce bine ar fi sa fie asa si cu credinta,memoria noastra luminoasa,constiintele noastre.
natio nalizari dupa nationalizari. din comunism in comunism si statul mafiot se ridica din cenusa.excelent articolul dlui Vieru
In sfarsit o scriere superba combinand metafora cu tristetea concreta, poate putin in stilul scrierilor cu cifru din
vremea comunismului care ne hraneau sperantele intr-o lume mai buna si ne simteam solidari nu numai cu autorii, ci si
cu toti cititorii virtuali care eram milioane. Fidel spiritului meu critic, nu pot totusi sa nu evidentiez pudoarea
autorului care vorbeste de totalitarism si de „mafia” anilor 1950, cand putea sa le dea numele adevarat!!! In schimb,
asertiunea ca Hitler a avut un puternic suport popular e falsa si a fost intretinuta de istoriografia „MAFIEI” anilor
1950, pentru a transmite aberant poporului german responsabilitatea unui „totalitar”!Hitler a fost adus la putere de
cuplul de maresali ROSII „von-i” Hindenburg si Ludendorff, ca si de partidul comunist al Germaniei care a incheiat un
pact secret de neagresiune intre pistolarii celor doua partide PCG si NSDAP, ambele deschizand focul asupra fragilei
democratii Weimar-eine…