Două surori au murit înecate în râul Moldova

Două surori, în vârstă de 13 şi respectiv 16 ani, au murit, joi, după ce au fost luate de apa râului Moldova, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit acestuia, sesizarea că două fete au dispărut în apa râului Moldova a venit în jurul orei 12,00 şi s-a intervenit imediat, cu echipaje ale ISU Suceava şi de la Garda de Intervenţie Gura Humorului, fiind solicitate în sprijin şi alte echipe, potrivit informațiilor agerpres.ro.

Prima fată a fost găsită după circa 45 de minute, s-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără succes. Cea de a doua victimă a fost găsită după aproximativ o oră de la sesizare şi, după manevrele de resuscitare, s-a declarat, de asemenea, decesul.  Poliţia cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

 

Sursă foto: News.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.