DOVADA: Pentru Lazăr, mumă, pentru alții – ciumă!

Societatea Timişoara, care a refuzat că îi retragă premiul acordat lui Augustin Lazăr, îi solicită din nou, marţi, preşedintelui României…

DOVADA: Pentru Lazăr, mumă, pentru alții – ciumă!

Societatea Timişoara, care a refuzat că îi retragă premiul acordat lui Augustin Lazăr, îi solicită din nou, marţi, preşedintelui României…

Societatea Timişoara, care a refuzat că îi retragă premiul acordat lui Augustin Lazăr, îi solicită din nou, marţi, preşedintelui României retragerea decoraţiilor conferite unui număr de 17 persoane condamnate sau care au făcut poliţie politică, vizați fiind și Adrian Năstase sau Miron Mitrea.

Societatea Timişoara a făcut publică, marţi, cea de-a treia solicitare adresată lui Klaus Iohannis cu privire la retragerea decoraţiilor persoanelor condamnate sau a celor care au făcut poliţie politică.

Demersul Societății Timișoara vine după ce a fost primit un răspuns din partea Administraţiei prezidenţiale – Cancelaria ordinelor referitor la ultima solicitare, iar explicaţiile „nu au avut darul să ne convingă”, motiv pentru care au mai făcut o cerere privind retragerea acestor decoraţii.

„Ați scris că persoanelor condamnate prin hotărâre judecatorească rămasă definitivă li se vor retrage decorațiile de către Administrația prezidențială, în funcție de rezultatul analizei acestei instituții, urmând a se lua o decizie care ar putea conduce la retragerea decorațiilor prin decret. Ne-ați dat și un exemplu de persoană condamnată căreia i s-a retras, prin decret, decorația. Un singur exemplu. Pe lista, care nu se vrea exhaustivă, pe care am anexat-o la cererea noastră, sunt persoane condamnate, cu foarte mult timp în urmă, asupra cărora nu s-a luat încă nici o măsură. Chiar atât să dureze o analiză destul de simplă? Am să vă dau câteva exemple. Adrian Nastase – decorat în 2002, condamnat definitiv în 2013. Irina Paula Jianu – decorată în 2004, condamnata în 2015. Miron Tudor Mitrea – decorat în 2002, condamnat în 2015. În aceeași situație se află și celelalte 14 persoane a căror situație am expus-o în scrisoarea noastră. Au trecut între 4 și 6 ani de când au rămas definitive aceste condamnări. Considerăm că a fost timp suficient pentru a lua o hotărâre. Și, încă o dată, sunt doar câteva exemple, nu avem expertiza necesară pentru a face o analiza completă”, scrie în solicitarea adresată de preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea, citată de Mediafax.

De asemenea, Societatea Timişoara mai arată în cerere că este nevoie de modificarea legii, deoarece Codul Penal nu ar face o deosebire între persoanele condamnate cu sau fără executare.

„Nu putem înțelege care este deosebirea între persoanele condamnate cu executare și cele cu suspendare. Am înțeles că așa este prevăzut în lege. Înseamnă că trebuie să inițiați modificarea legii deoarece codul penal nu face deosebiri între persoanele condamnate cu sau fără executare. O persoană condamnată este o persoană considerată vinovată de către instanța de judecată. Considerăm că o astfel de persoană nu poate beneficia de o decorație care înseamnă, de fapt, o onoare pe care noi, cetățenii acestei țări o acordăm unor persoane pentru activitatea lor. Considerăm că trebuie inițiată o modificare a legii, nefiind logic ca persoanelor care au făcut poliție politică, în sensul legii, să rămână cu decorațiile primite. Vă rugăm, din nou, să luați în considerare argumentele noastre și să acționați în conformitate cu cererea noastră”, a mai precizat Societatea Timişoara.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Bre, da ăștia cu societatea lor de Timișoara fac liste cu premianți și repetenți doar între două reprize de cînepă indiană? Brîndușo Armanca, luați-vi-l pe soros și pe Lazăr și cărați-vă voi într-un concediu de 10-20 de ani, poate vă mai reveniți la cap, voi nu mai aveți nimic cu poporul romîn, sînteți doar o grupă ordonată de slugi globaliste. Și mai ales stați departe de Revoluția Romînă, nu o murdăriți, făceți-vă voi împreună cu drogații rezist ai lu Bot și Ceaușescu, revoluția voastră finanțată de la New York.

  2. Dragă Societate Timișoara cred că ar fi bine să mai premiați din orașul vostru ,,de frunce” și clanul Cârpaci, premiu pe care eventual să-l înmâneze torționarul Lazăr!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.