Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că cele un milion de doze de vaccin anti-tuberculoză (BCG) vor ajunge, mâine, la Bucureşti. Acesta a afirmat că vor sosi la Bucureşti cele un milion de doze de vaccin BCG, iar în cursul acestei săptămâni vor fi distribuite în judeţe.
Potrivit lui Cseke, cu cele un milion de doze de vaccin se va putea asigura recuperarea la vaccinare a nou-născuţilor din perioada februarie-iunie 2010, potrivit Mediafax. „De asemenea, vom putea acoperi în mod sigur nou-născuţii care se vor naşte până la sfârşitul acestui an”, a spus Cseke.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.