Ministerul Sănătăţii nu are nimic împotriva finanţării sistemului privat, ci este vorba despre o „rearanjare” a priorităţilor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, dr. Raed Arafat, secretar de stat în MS.
„În 2011, sistemul privat a primit finanţare în sumă de aproximativ 155 milioane lei, iar în 2012 suma a crescut la 213 milioane lei, în timp ce la spitalele publice s-a înregistrat o scădere uşoară a finanţării în general. Problema e repartiţia, pentru că impactul este diferit, în unele judeţe comparativ cu alte judeţe. Sunt judeţe care nu au deloc unităţi spitaliceşti private, în schimb altele au. Cele care au, cum e de exemplu Braşovul, un procent de 10% din suma alocată spitalelor a fost dirijată către privat. La Oradea un spital privat a avut alocat 17% din suma care se alocă Spitalului Judeţean de Urgenţă. În ultimii trei ani, cât a funcţionat în Oradea, creşterea numărului pacienţilor la Spitalul Clinic de Urgenţă nu a scăzut, a fost o creştere continuă. Suma totală este o sumă semnificativă, vorbim de 2.130 de miliarde de lei vechi”, a explicat secretarul de stat.
El a menţionat că ceea ce a decis Ministerul Sănătăţii nu reprezintă o tăiere a finanţării sistemului privat, ci de o „redirecţionare a sumelor de la anumite sectoare, care nu sunt considerate esenţiale, către alte sectoare”, pe care oficialii MS le consideră „esenţiale”.
El a subliniat că nu toată lumea are acces la sistemul privat de sănătate şi atunci problema este dacă e corect să plece banii din sectorul public către sectorul privat.
Secretarul de stat a accentuat că trebuie să crească finanţarea în sectorul public, unde sunt majoritatea cazurilor complexe, care în prezent suferă de subfinanţare.
În ceea ce priveşte priorităţile Ministerului Sănătăţii, dr. Raed Arafat a menţionat dezvoltarea ambulatoriului, unde sectorul privat este implicat major, şi spitalele strategice unde este implicat major sectorul public.