Dragnea, cere-ţi scuze şi demisionează!

Cu PSD la guvernare, crizele se ţin lanţ, aşa cum se ţineau pesediştii de mâini în campania electorală şi făceau plecăciuni în faţa electorilor în timpul adunărilor publice la care promiteau marea cu sarea, lapte şi miere, brînză, carne, lapte şi ouă. După ce trei miniştri ai Guvernului PSD şi-au dat demisia ori li s-a dat demisia, nu e prea clar, iar premierul Mihai Tudose a rămas în picioare, pentru a-i fi admiraţi în continuare cei 192 de centimetri pe care-i are, Liviu Dragnea a ieşit în faţa presei şi, implicit, a publicului cu o găleată de cenuşă pe care a început să şi-o toarne în cap, dar având grijă să nu-şi murdărească haina costumului cumpărat din Brazilia: „Le-am spus, de asemenea, colegilor mei că toţi am greşit în ultima perioadă, absolut toţi. Toţi ne-am lăsat influenţaţi, fiecare la nivelul lui, de oameni de «bine», de oameni din afara partidului care, brusc, au devenit foarte grijulii cu PSD-ul, şi oameni din presă, pe care nu îi acuz, şi oameni din alte instituţii publice, dintr-odată au devenit foarte grijulii cu PSD şi dau sfaturi şi preşedintelui partidului, şi prim-ministrului şi altor colegi, cum e bine şi cum nu e bine şi, eventual, să fie şi o încărcătură negativă, doar-doar se produce o ruptură”. Deci ţara este într-un permanent pericol din moment ce aceasta se află pe mâna unor oameni care sunt atât de uşor de influenţat. Dacă-i influenţează cineva pe Liviu Dragnea şi cei împreună cu dânsul şi ne trezim peste noapte că nu mai facem parte din Uniunea Europeană, că Roşia Montană a fost vândută pe câteva milioane de dolari şi că Ardealul a fost cedat?

Referitor la relaţia cu premierul Mihai Tudose, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus: „Am comunicat prost unul cu altul. Eu îmi asum asta, cred că şi-o asumă şi el. Nu mai putem face asemenea greşeli, să punem şi partidul, şi coaliţia, şi majoritatea parlamentară şi Guvernul într-o situaţie limită. Eu am avut de învăţat din această perioadă, şi Mihai a avut de învăţat şi colegii noştri au avut de învăţat”. Liviu Dragnea îşi asumă greşelile la fel cum o făceau Victor Piţurcă şi Cristofh Daum după rezultatele catastrofale ale Naţionalei de fotbal. Adică, dădeau doar din gură, însă nu-şi dădeau demisia. Apoi, Liviu Dragnea şi cei împreună cu dînsul nu au fost aleşi şi nu sunt plătiţi să se califice la locul de muncă, să înveţe din mers cum se conduce o ţară.

După şedinţa PSD în care trei miniştri şi-au dat demisia ori li s-a dat demisia, nu e prea clar, Liviu Dragnea a spus multe, dar n-a zis nimic despre ţară şi despre popor. Liviu Dragnea nu şi-a cerut scuze de la români pentru scandalurile din interiorul principalului partid de guvernământ şi pentru bâlbâiala continuă din actul de guvernare. Şi ar trebui să o facă. Liviu Dragnea, cereţi scuze şi demisionează!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.