Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a comentat noua cerere a preşedintelui Iohannis de a demisiona de la conducerea Camerei Deputaţilor, afirmând că şeful statului are plăcerea de ”a pune” o parte din sistem pe el, urmată de câte o cerere de demisie.
Întrebat cum vede noua cerere a preşedintelui Iohannis de a demisiona de la conducerea Camerei, Liviu Dragnea a răspuns: ”Nu-i prima dată. Are această plăcere: mai pune o parte din sistem pe mine, iar îmi cere demisia. Aşa se lucrează, coordonat”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seara, la Ploieşti, că Liviu Dragnea ar fi trebuit să demisioneze, spunând că este întrebat de alţi preşedinţi de situaţia în care se află al doilea şi al treilea om în stat din punct de vedere penal.
„Cred că trebuie să demisioneze. Trebuia nici să se nu ajungă acolo. Acest tip de circ cu victimizări nu fac bine. Iţi pui mâinile în cap şi te gândeşti ce se întâmplă acolo. Vă daţi seama ce întrebări interesante primesc de la alţi şefi de stat. Lumea nu înţelege cum s-a putut ajunge aici şi cum românii tolerează o asemenea abordare în fruntea statului. Nu mă simt stânjenit, dar nu pot să evit aceste întrebări şi chiar dacă găsesc explicaţii care ţin de statul de drept e totuşi neplăcut cum e posibil ca numărul doi şi trei în stat să fie implicaţi în cercetări penale”, a declarat miercuri, la Ploieşti, preşedintele Klaus Iohannis.
Marţi seara, Liviu Dragnea a fost din nou în faţa procurorilor, unde a fost înştiinţat în legătură cu sechestrul instituit în dosarul Tel Drum şi care se ridică în cazul său la 127 de milioane lei. La intrare şi ieşire, liderul PSD a fost ajutat de jandarmi să se deplaseze, în condiţiile în care atât susţinători, cât şi contestatari s-au înghesuit la uşa DNA.
În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.
CTP: Dl. Dragnea face parte din statul „parále”. Are o avere impresionantă
Jurnalistul C. T. Popescu a comentat la Digi24 Decizia DNA de a pune sechestru pe toată Averea lui L. Dragnea, constatând că acesta deține o AVERE impresionantă pe care, paradoxal, a făcut-o ca „lefegiu” la statul român neparalel, ceea ce îl face să spună că liderul PSD face parte mai degrabă din „statul paralel”.
Până luptă cu „statul paralel”, definit prin acea „Proclamație de la Herculane”, constatăm că dl Dragnea este posesorul unei averi impresionante și face parte din statul „parale”, adică al acelor inși îmbogățiți ca-n basme, ca lefegii la statul român, neparalel, spune CT Popescu.
Sechestrul pus de DNA arată că dl. Dragnea deține o avere de cel puțin 28 de milioane de euro, în care nu intră și celebrul său domeniu feudal din Alexandria, pe care a avut inspirația divină să i-l trasfere prin partaj fostei sale soții Bombonica Dragnea, a spus CTP.
El a subliniat că în acest dosar există o pagubă de 20 de milioane de euro și 30 de milioane de lei, constatată de OLAF, prejudiciu care însă a fost deja recuperat de UE din bugetul României.
Întrebarea care se pune este dacă plătim noi, românii, din buzunarul nostru, sau trebuie să plătească cei care au comis fraudele.
In opinia lui, „milionul” de susținători pe care spune că i-ar avea Dragnea este „la fel de consistent ca statul paralel”.