Dragnea nu înţelege care este vina lui pentru amînarea validării Guvernului PSD

Războiul mediatic dintre Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea continuă. Dragnea îl acuză pe Iohannis că, din cauza amînării desemnării lui Sevil Shhaideh ca premier, PSD nu poate pune în practică programul social de guvernare. În mod surprinzător, Dragnea nu înţelege că şi el are partea sa de vină în această amînare prin modul în care a decis de unul singur această nominalizare!

Iată ce declara preşedintele PSD imediat după ce Klaus Iohannis a anunţat că amînă pînă după Crăciun desemnarea premierului: „Sigur că are consecințe grave această decizie a președintelui. Așa cum am promis, vom mări salariul minim pe economie la 1450 de lei, dar această amânare a domnului Iohannis va putea duce și la amânarea intrării în vigoare a noului salariu”.

Poate că Liviu Dragnea are dreptate, însă, îmbătat de uriaşul succes de la alegerile parlamentare, uită că şi dumnealui are o mare vină pentru că la această oră nu avem încă un prim-ministru în funcţie!

Nimeni nu contestă majoritatea din Parlament, care a fost recunoscută şi de Iohannis imediat după terminarea consultărilor. Cu alte cuvinte, dreptul de a face nominalizarea viitorului prim-ministru aparţine indiscutabil alianţei PSD-ALDE. Dacă Iohannis nu ar fi recunoscut această majoritate, Liviu Dragnea ar fi putut să vorbească despre încălcarea Constituţiei şi o eventuală suspendare a preşedintelui, însă nu aici este problema, căci nu există nici o prevedere legală care să-l oblige pe Iohannis să anunţe desemnarea în aceeaşi zi în care termină negocierile cu partidele pe această temă!

Pe fond, în această amînare, însuşi Liviu Dragnea are partea sa de vină, pe care nu vrea nici în ruptul capului s-o recunoască, văzînd că majoritatea analiştilor politici îi cîntă în strună, recunoscîndu-i meritele din campania electorală care au dus la acest rezultat istoric obţinut de PSD. Totuşi, chiar Liviu Dragnea i-a oferit lui Iohannis argumentele pentru această amînare!

Felul în care „marele învingător” a decis să aleagă numele viitorului premier este, orice s-ar spune, principalul motiv pentru care avem acum acest scandal. Altfel ar fi stat lucrurile dacă, încă din timpul campaniei electorale, PSD ar fi anunţat numele lui Sevil Shhaideh ca posibil prim-ministru sau dacă, măcar imediat după anunţarea rezultatului alegerilor, Dragnea s-ar fi consultat, fie şi formal, cu conducerea PSD! Ar fi oferit tuturor, inclusiv presei şi instituţiilor statului, posibilitatea să lămurească din timp situaţia cu care ne confruntăm acum, adică implicaţiile faptului că soţul Sevilei Shhaideh este cetăţean sirian şi susţinător al dictatorului Bashar Al-Assad!

Liviu Dragnea a preferat să se comporte ca un „lider maximo”, să arate tuturor că el, singur, ştie care este binele ţării şi nimeni nu ar avea dreptul să-i conteste dreptul de a decide, după capul lui, absolut orice! Ei, uite că nu este aşa! Totuşi, nominalizarea prim-ministrului nu este acelaşi lucru cu alegerea preşedintelui PSD, cînd Liviu Dragnea a fost singurul candidat care a fost votat de cei 500.000 membri PSD într-un proces electoral demn de tot ridicolul!

Poate că SRI şi SIE vor confirma că soţul Sevilei Shhaideh nu a avut nici o legătură cu susţinerea dictatorului sirian Bashar Al-Assad, iar soţia lui va fi desemnată premier, însă acest lucru, care ţine de securitatea naţională, trebuie să fie verificat cu minuţiozitate şi decizia nu este la cheremul lui Liviu Dragnea, căci nu sîntem pe apele fluviului din Teleorman pe care se plimba el cu barca trasă de jandarmi! Cînd spune că el garantează că Akram Shhaideh este pîinea lui Dumnezeu, sperăm că nu se referă la contractele dintre Tel Drum, societatea din Teleorman, şi Regia de Drumuri şi Poduri din Constanţa, unde lucra soţul Sevilei Shhaideh!

Dacă vrea să-şi asume în continuare nominalizarea Sevilei Shhaideh ca premier, Liviu Dragnea ar face bine să tacă în aceste 2-3 zile, lăsînd instituţiile statului să verifice ce au de verificat, astfel încît decizia lui Klaus Iohannis să fie una care să înlăture orice suspiciune asupra celei care va fi prim-ministrul României!

Că se amînă instalarea noului Guvern, este, pînă la urmă, şi consecinţa felului dictatorial în care Liviu Dragnea a decis să se comporte, atît faţă de propriul partid, cît şi faţă de întreaga populaţie a României, asumîndu-şi de unul singur responsabilităţi care ar fi trebuit să fie colective.

Rolul său în privinţa nominalizării viitorului premier al ţării s-a încheiat. Acum va trebui să se supună şi el legilor care dau dreptul preşedintelui de a cere verificările doamnei Sevilei Shhaideh înainte de a o desemna sau nu pentru postul de prim-ministru.

Dacă ar fi vrut cu adevărat ca România să aibă imediat după alegeri un Guvern în funcţie, Liviu Dragnea ar fi trebuit să aleagă pentru desemnare o altă persoană din PSD, care să nu nască astfel de întrebări. Dacă a preferat surpriza generală şi afirmarea propriei Puteri, atunci să-şi asume şi vina acestei întîrzieri în privinţa desemnării viitorului Prim-ministru!

Benjamin Franklin spunea: „Prima lecţie pe care o dai copilului tău să fie cumpătarea; a doua va fi ceea ce vei dori”. Iar cumpătare înseamnă şi „măsură”, „moderaţie”. Iar dacă am ajuns la vorbe celebre, îi amintim lui Liviu Dragnea şi cuvintele lui Clement Alexandrinul: „Nici frumuseţea, nici banul nu-l fac pe om fericit, ci numai înţelepciunea şi cumpătarea”.

În emisiunea de la Antena 3, Liviu Dragnea a spus, pe un ton extrem de riscant: „Eu am dovedit înţelepciune”! Foarte bine, înseamnă că mai are nevoie doar de cumpătare şi va fi fericit!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.