Dragnea, prins între „mendrele lui Băsescu” și „călăii” PSD

Liderul PSD Liviu Dragnea și-a împrăștiat vineri seară nemulțumirile pe ecranul România TV, arătându-se deranjat atât de acțiunile propriilor colegi de partid, cât și de cele ale adversarilor politici.

Astfel, referindu-se la scandalul generat de parlamentarii PSD din Comisia juridică pe tema grațierii faptelor de corupție, Dragnea a susţinut că propriul partid a ajuns să îi facă mendrele lui Traian Băsescu.

„Normal ca m-a surprins, dar în acelaşi timp m-a şi dezamagit. PSD a ajuns să îi facă mendrele lui Băsescu şi apoi să iasă oamenii în stradă să ne înjure pe noi pentru Băsescu”, a spus Dragnea, la postul lui Sebastian Ghiță, despre ce s-a întâmplat la Comisia Juridică a Senatului.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea s-a plâns că se doreşte dispariţia sa şi a PSD referindu-se la un proiect de lege al adversarilor săi politici.

Astfel, întrebat la aceeași televiziune despre proiectul de lege pe care Alina Gorghiu vrea să îl depună, potrivit căruia condamnații nu pot fi nici parlamentari, nici miniștri, liderul PSD a spus: „Ei ar trebui să facă un proiect care să se numească direct Liviu Dragnea. Să mă evapor, să dispară PSD”.

Liviu Dragnea a precizat că cei care îşi doresc ca el să iasă de pe scena politică nu sunt alţii decât adversarii săi, iar pentru asta sunt folosite chiar instituţii publice. „Asta se întâmplă de ani de zile, cum s-a întâmplat cu Năstase, Ponta, eu… cu oamenii care au deranjat şi deranjează în continuare”, a continuat liderul PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8519 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.