Dragnea, pus din nou pe jar

Curtea Constituţională este așteptată din nou, joi, să se pronunțe în cazul Legii 90, ce interzice persoanelor condamnate să facă parte din Guvern, act normativ care l-a împiedicat pe liderul PSD Liviu Dragnea să devină premier.

CCR reia joi pentru a cincea oară dezbaterile, după amânări în cascadă.

Ultima oară, Curtea a discutat acest subiect joia trecută, însă a fost amânat, pe motiv de cvorum, pentru azi.

Sesizarea în cazul legii 90/2001 a fost depusă în luna ianuarie de către Avocatul Poporului, imediat după depunerea jurământului de către Guvernul Grindeanu.

La unul din termenele anterioare, președintele Curții Constituționale Valer Dorneanu anunța că este „cea mai grea soluţie” pe care a avut-o de dat instituția până acum.

„S-a amânat pentru 4 aprilie pentru că nu am reuşit să ajungem la o soluţie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat până acum mai multe soluţii, care niciuna dintre ele nu întrunea o majoritate decizională şi atunci acum ne-am cam apropiat de două variante care vor fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, spunea Valer Dorneanu.

Curtea a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001, care prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.