În cadrul emisiunii „După 20 de ani”, vicepremierul Liviu Dragnea a vorbit despre reforma adiministrativă din cadrul noului proiect, potrivit căruia România va fi împărţită în opt sau nouă regiuni conduse de un consiliu regional.
Dragnea a anunțat că șefii acestor consilii vor fi desemnaţi, în 2014, de actualii consilieri locali şi judeţeni şi nu prin vot direct de către cetăţeni.
Dragnea a amintit care sunt criteriile pentru viitoarele capitale de regiuni, precizând că nu intenţioneză să propună un proiect de regionalizare care să aibă la bază criterii etnice.
„Ne dorim criterii de dezvoltare durabilă a României. Dacă vom continua cu acest sistem riscăm să transformăm România într-o ţară de prinţi şi cerşetori. Nu vreau să fiu şeful unei regiuni. După aprobarea modificărilor la Constituţie, în noiembrie-decembrie dorim să stabilim legislaţia, iar spre finalul anului să fie alegeri la regiuni, alegeri directe, să fie doar aleşii locali cei care votează. În 2016, preşedinţii regiunilor vor fi aleşi în acceaşi zi cu primarii şi consilierii judeţeni.
Încă nu s-a stabilit încă numărul de regiuni, a mai spus Dragnea.
„Există o variantă cu 8 şi una cu 9 regiuuni. Reşedinţele vor reprezenta ultima decizie. Stabilirea reşedinţelor pentru fiecare regiuni reprezeintă punctul cel mai tensionat. Dacă un oraş va fi capitală de regiuni nu înseamnă că toate fondurile se vor duce numai în acel oraş. Într-o regiune este important să ai un număr cât mai mare de slujbe non-agricole. În interiorul regiunii, infrastructura trebuie să ducă la dezvoltare.
În ceea ce privește traseul pe care banii îl vor avea viceprmierul a explicat ce se întâmplă în condițiile unui nou scenariu regional.
“(…)banii vin de la ministere către regiuni, dar se pregăteşte modificarea legii finanţelor publice locale”, a precizat Dragnea.
“Proiectul de modificare a legii finanţelor publice locale este aproape finalizat, în aşa fel încât pe de o parte, bugetul local să fie structurat în secţiunea de funcţionare şi secţiunea de dezvoltare. Pentru secţiunea de dezvoltare banii să vină prin legea bugetului de stat la regiuni, iar judeţele să se califice la aceşti bani de dezvoltare prin două modalităţi: jumătate din sumă să meargă către judeţe în funcţie de capacitatea financiară, iar cealaltă jumătate să fie accesibilă prin depunerea de proiecte pe un sistem similar cu fondurile europene”, a explicat Dragnea.
Ministrul Dezvoltării a explicat că va exista câte o autoritate de management în fiecare regiune, fapt care ar scurta timpul în care banii ajung la judeţe.
“Întâi facem procesul de acreditare, împreună cu Comisia Europeană şi în momentul în care Comisia spune că e în regulă şi auditul spune că e în regulă, atunci o înfiinţăm efectiv. Din momentul ăla, timpul în care ajung banii la judeţe, dacă rămânem la 8 regiuni, se micşorează de 8 ori pentru că nu mai vin toate proiectele la Bucureşti”, a precizat Dragnea.