Dragomir: Hellvig a fost tras în mizeria asta de statul paralel

Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, susține, despre audierea directorului SRI, Eduard Hellvig, în dosarul Black Cube, că este „se caută spectacol”, precizând că a fost legat de acest dosar de „statul paralel”.

„Solicit DIICOT să trimită acest dosar în judecată, dacă nu mai au și alți oameni de audiat, pentru că în caz contrar tot acest dosar este doar o tentativă de murdărire a șefului SRI. Se caută un spectacol. Domnul Hellvig a fost tras în mizeria asta, după părerea mea, de statul paralel, ca să își arate colții”, a spus Daniel Dragomir, la Antena 3.

„Cred că domnul Coldea și doamna Kovesi au fost cam ocupați cu declarațiile, iar declarațiile celor doi se bat cap în cap. Contradiția între cei doi se referea la domnul Pahonțu. Se bat cap în cap declarațiile celor doi cu privire la rolul jucat de SPP în acest caz”, a mai precizat fostul ofițer SRI.

Precizările vin în contextul în care directorul SRI, Eduard Hellvig, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, au fost audiați, în ultimele două săptămâni, în dosarul Black Cube, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX, audierile desfășurându-se departe de presă și opinia publică.

Potrivit surselor citate, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a fost audiat, în calitate de martor, în data de 28 februarie, iar fostul adjunct al SRI, Florian Coldea a ajuns la sediul DIICOT în data de 8 martie. Numele celor doi au fost menționate, în diferite declarații date de martori în dosar.

Aceleași surse au declarat, pentru MEDIAFAX, că Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a fost audiată marți, 13 martie la sediul DIICOT.

Cei trei au fost invitați și audiați departe de ochii presei, astfel încât informațiile au intrat în posesia MEDIAFAX abia după două săptămâni în cazul directorului SRI.

Serviciul Român de Informații a confirmat audierea directorului SRI, Eduard Hellvig.

„Domnul director al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a fost la data de 28 februarie la sediul DIICOT, pentru a da declarații în legatură cu dosarul Black Cube.
În cadrul declaratiilor, domnul Eduard Hellvig, a reiterat faptul ca nu are nicio implicare in acest dosar si ca isi exprima totala disponibilitate pentru a sprijini orice institutie a statului roman in demersurile sale legale”, a declarat Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al SRI, pentru MEDIAFAX

Până la ora transmiterii știrii, Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea nu au confirmat vizita la DIICOT.

Structura de Parchet care investighează cazul Black Cube a transmis, prin biroul de presă, că nu comentează informațiile obținute de MEDIAFAX, dar nici nu a infirmat prezența celor trei la audieri.

Dosarul Black Cube a fost deschis în anul 2016 și vizează încercări de intimidare la adresa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Doi cetățeni israelieni, angajați ai societății Black Cube și-au recunoscut faptele, fiind condamnați la închisoare cu suspendare.

Cercetările au continuat însă pentru fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, fiind suspectat că ar fi intermediat legătura între cei care voiau să afle informaţii despre Laura Codruţa Kovesi şi angajaţii firmei. Dragomir a fost arestat câteva luni în dosar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

6 Comentarii

  1. inseamna ca hellvig l-a lasat din brate pe dragomir reevaluindu-si optiunile limitate? e usor sa intri dar este al dracului de greu sa iesi…

    • Pe Hellvig il recomanda vocea si talentul!Nu stiu ce parerea are Dragomir despre el insusi,de cate ori dimineata, pe stomacul gol, isi trage doua palme!

  2. marea dezvaluire a lui ghitza …. ha,ha,ha,,,,=

    CEL MAI MARE FASSSS DIN ISTORIA TELEVIZIUNII !!!
    pe scurt :
    un tradator se mira de ce nu a fost aparat de servicii …. dupa ce le-a tradat !!!!
    cat sa fii de ppp rost ??

    se jura ca el NICI N-A VANDUT CODURILE SOFTURILOR SERVICIILOR SECRETE unei puteri straine !!!
    CE JIGG ODIE
    CE TRADATOR ….

    ce FACATURA !!!!
    CE PACALEALA !!!!
    SA VA FIE RUSINE !!!
    FACETI EROU DINTR-UN TRADATOR !!!
    SA VA FIE RUSINE !!!

    o singura concluzie :
    CURTEA MARTIALA SI PEDEPSIREA TRADATORULUI
    acesta este un pamflet si trebuie tratat ca un pamflet !!!

    • Iar tu ești un EDITAT (era să scriu un dobitoc, dar mă abțin) trebuie să fii tratat ca atare!

  3. Daniel Dragomir este pensionar, sau inca mai are slujba? Din fotografie rezulta ca are bani de mancare, dar nu pentru „ustensile” de barbierit… Bartolomeu

  4. Mă gândesc că SPP a jucat rolul care este prevăzut în lege…acela de a o proteja pe procurorul general DNA…cu tot ansamblu de măsuri care derivă…BRAVO SPP…sper să nu vă scoată din joc penalii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.