Sunt percepute mai degrabă ca afaceri decât ca poveşti de dragoste. Dar căsătoriile aranjate sunt mai predispuse în a conduce la afecţiune de lungă durată decât mariajele din pasiune, pretind experţii, citaţi de Daily Mail.
Potrivit unui studiu, cei care sunt parte a unei căsătorii aranjate – sau cei al căror partener de viaţă a fost ales de un părinte – tind să se îndrăgostească mai mult pe măsură ce trece timpul, în timp ce în cazul căsniciilor obişnuite sentimentul scade în intensitate.
În zece ani, relaţia dintre soţii dintr-o căsătorie aranjată este de două ori mai puternică decât într-un mariaj din pasiune. Experţii explică asta prin faptul că relaţiile aranjate sunt atent gândite dinainte, pe baza compatibilităţilor celor doi parteneri.