(VIDEO) Dramatism în Premier League

Singurele echipe din Premier League care aveau doar victorii în ultimele trei săptămâni s-au înfruntat sâmbătă, pe 1 ianuarie, la Londra. Liderul Manchester City a învins pe Arsenal cu 2-1, revenind de la 0-1. Golul decisiv a fost înscris în prelungirile meciului.

„Maşina de fotbal” a lui Pep Guardiola a confirmat şi în etapa a 21-a din Premier League, prima divizie de fotbal a Angliei. Manchester City a învins-o sâmbătă, 1 ianuarie, pe Arsenal, chiar la ea acasă, pe „Emirates”, cu 59.757 de oameni în tribune.

Internaţionalul englez Bukayo Saka a deschis scorul în minutul 31, dar algerianul Riyad Mahrez (care după acest meci va pleca la Cupa Africii pe Naţiuni, competiţie care începe pe 6 ianuarie, în Camerun) a egalat din penalty, în minutul 57.
În minutul 59, Gabriel, de la gazde, a fost eliminat. Golul victoriei pentru „cetăţeni” a venit în minutul 90+3, de la spaniolul Rodri.

În clasament, Manchester City are 53 de puncte în 21 de jocuri. Arsenal este pe 4, cu 35 de puncte, dar are un meci în minus.

Arsenal pierduse ultima oară pe 6 decembrie, 1-2 cu Everton, având de atunci 5 victorii la rând. Pentru City, ultimul eşec a fost pe 7 decembrie, 1-2 cu RB Leipzig, în ultima etapă din grupele Ligii Campionilor. De atunci, „cetăţenii” au strâns 6 victorii consecutive.

VIDEO: Eurosport

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.