Dronă cu însemnele Ucrainei în apele teritoriale româneşti

O dronă cu însemnele Forțelor Navale ale Ucrainei a fost găsită în Marea Neagră între Sulina și Sfântu Gheorghe, anunță MApN.

Potrivit ministerului, pe 11 mai Forțele Navale Române au fost sesizate cu privire la existența unei epave aeriene (dronă) care plutea în derivă în apele teritoriale ale României, într-o zonă situată între Sulina și Sfântu Gheorghe, la aproximativ două mile marine de țărm.

Epava a fost recuperată de o navă, fiind preluată ulterior de Forțele Aeriene Române pentru derularea procedurilor legale de identificare a epavei și cercetarea împrejurărilor în care aceasta a ajuns în apele teritoriale ale României.

Din primele date a rezultat că epava, care poartă însemnele Forțelor Navale ale Ucrainei, nu avea armament și muniție la bord, a explicat MApN.

Din coroborarea datelor de trafic aerian din regiunea Mării Negre, aparatul de zbor s-a prăbușit în spațiul aerian ucrainean, cel mai probabil în cursul acțiunilor desfășurate în perioada 7-8 mai. Epava a fost ulterior purtată de curenți către apele teritoriale ale României, unde a fost reperată în data de 11 mai, a precizat MApN.

Autoritățile ucrainene vor fi notificate despre incident.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

17 Comentarii

  1. Se mai intampla si in Romania obisnuita. Cade orice din aer si zbor, drona e doar nimica toata.

  2. Asta-i drona turceasca cu videoclipul precum asistentele medicale din Botoșani! Succesuri guys! Turcii lucrează la doua capete!

  3. Asta a obosit, n-a mai ajuns ca cea de acum doua luni, pina la Zagreb … in orice caz, romanii sper sa fie baieti civilizati, europeni, sa-si ceara scuze pentru prabusire, sa repare drona si s-o spele, dupa care s-o inapoieze ucrainienilor, pentru alte „observatii meteorologice” …

  4. Mda,pentru aceasta fapta de ,,arme,,ceva burtos si gusat o sa fie laudat de MaCiuca si ridicat in rang de gheneral de Klausica cand revine din weekendul prezidential,ala de vineri si pana marti.Un motiv bunicel pentru Klausica de-a baga capul in poza si a trage un spici de ,,flancul estic,,si cat de ,,vigilenta,,e armia rumana.Pas cu-cu cu-cu Pas.

  5. Cică Putin discuta doar cu 3 oameni! Realizați ce putere asupra societății ruse are Putin?

  6. Nu avea armament si munitie , dar poate avea bacterii,virusi pe care ii pulveriza,ca doar nu se plimba fara rost pe teritoriul nostru.Pai ,se prea vede, cu ce s-au ocupat si cu ce se ocupa,,prietenii,, nostri ucrainieni,pentru care ni se cere sa ne sacrificam.Oricum ,adevarul nu va fi divulgat.Este posibil ca acestea sa survoleze teritoriul tarii chiar cu acordul guvernantilor.Daca era drona ruseasca,ce scandal ar fi iesit,chiar razboi.Dar asa,asta e.Oare avioanele care survolezeaza zi ne zi, tara noastra , de acopera cerul cu darele lor ciudate si care persista mult timp ale cui sunt,de ce nu apar pe nici un radar si ce scop au?

  7. Imi place tare detot aia cu „Fortele Aeriene Romane” stiind ca sunt „fortele” alea care la Constanta au zuburat doar doua aparate si dupa aia s-a dus SMURD-ul sa transporte cadavrele la morga.S-au prins ca e ziua aia cu ghinion pentru „Fortele Aeriene Romane” si nu au mai trimis nici o zburatoare in aer.

  8. Suprafața Ucrainei e de 3 ori mai mare decât a României iar populația este de 2 ori mai mare decât a României! A știut ce face Stalin! Ucraina =stat fantoma! Stalin a luat teritorii de la Romania, Ungaria, Slovacia, Polonia și de la Rusia și a format Ucraina! Eu te-am făcut, eu te omor!

  9. —S-A NĂSCUT NU DE MULT,*DRONA*.SĂ YE ȚII BINE CÂTE VOM PĂTIMII,PÂNO O VOM MĂRITA .ACUM, ÎI STRÂNGEM,ZESTREA.
    —DE CE SĂ AVEM NUMAI *NUNTA ZANFIREI*VOM AVEA ȘI *NUNTA DRONEI*CĂCI,AMBELE,AU ACELAȘ GEN.

  10. De fapt drone a fost găsită de niște pescari lipoveni!!..Au dat-o forțelor aeriene pe două sticle de vodcă!!.fapt consemnat de nepotul lui Ivan Patzaichin !!..

  11. Traiasca Ucraina !Moarte Rusiei,Putin judecat pentru sangele varsat!

  12. “aparatul de zbor s-a prăbușit în spațiul aerian ucrainean, cel mai probabil în cursul acțiunilor desfășurate în perioada 7-8 mai. Epava a fost ulterior purtată de curenți către apele teritoriale ale României” Ce minciună mizerabilă. Spațiu aerian al României nu-l mai păzește nimeni! Plutoane de infanteriști inutili din țările NATO răspândiți de-a valma ca să întărească frontul estic a NATO! Asta a ajuns, asta este percepută și catalogată țara noastră România: “frontul estic al NATO”. Punct. Și despre drona ce eșuată în Iugoslavia, sigur pușcată de sârbi, s-a spus după mai multe zile că a traversat și România și gândiți-vă unde e Ucraina și unde este Serbia și nu a știut nimeni până nu ne-au spus sârbii! Probabil inconștientul Ludovic Orban a aruncat radarele, că sunt rusești și acum spațiul aerian al României păzit cică de escadrile din Canada, Portugalia, etc… e Varză. Or fi ceva Radare la malul mării care ne apară de rușii care cică vor venii pe mare din Deșertul Tătarilor și vor debarca ușor pe plajele litoralului românesc, buncărele de la război fiind acoperite de mare. Dar se vor retrage repede nerezistând la mirosul insuportabil de pește prăjit, și țara pustiită in avans și de bunăvoie, toate uzinele și fabricile fiind rase de pe fața țarii fără nici un război. La 23 August 1944 când s-au întors armele, după 3 ani de război, România avea industria peste 95% față de cu ce a intrat în război, rezerva de aur mult mărită și pierderi surmontabile în cladiri. Azi după ce au venit așteptații americani și am reușit să intrăm în familia selectă NATO și UE, România are mai puțin de 5% din industria avută în 1990. De ce să ne ocupe cineva? Industie 0, iar tributul de tineri școliți și calificați și de femei frumoase crescute mame pentru România, îl dăm de 15 ani fără să ne doară.

  13. Domne, va rugam sa le dati drona inapoi ! E ultimul avion care le-a mai ramas … a cazut in apa dupa ce incerca sa aterizeze pe unicul portavion ucrainian din Marea Neagra, pescadorul de sardele „Pestisorul de aur” !

  14. Si de aceasta data sintem mintiti si dezinformati cu aceste drone ale Ukrainei care survoleaza teritoriul Romaniei.Nu este nici-o intimplare asa cum incearca sa ne duca cu zaharelu oficialitatile romane prin trompeta presei,aceste drone au avut cu siguranta o misiune secreta .Noi ne facem doar ca nu este nimic ,dar asa ceva totusi trebue sa ne dea de gindit.Apropo ,cu cele doua aparate de zbor care s-au prabusit si au murit niste militari romani ,tot timpul nefavorabil a ramas pana la urma cauza accidentului ,sau prietenii nostrii ukrainieni s-au jucat putin si le-au lovit din greseala ?

  15. Probabil e o drona doborâta în încercarea de a recupera Insula Șerpilor.
    Despre episodul asta care s-a terminat într-un dezastru pentru ukronazia și stăpânii lor, presstitute media românească a tăcut precum kktul în tufiș. ?
    Înainte de Parada de pe 9 Mai s-au gândit ukronazi să-i strice petrecerea lui Vlad încercând sa reocupe Insula Șerpilor.
    Totul s-a terminat cu un dezastru pentru ei, 50+ de ukronazi fiind făcuți carne de mici și trimiși la idolul lor, bandera ?
    Cică au pierdut ceva 30 de drone, 4-5 suhoaie, 2 elicoptere de desant cu trupe în ele plus încă 2 nave de desant la fel cu tot cu trupele din ele.
    Căutați pe net, pe canalele telegram e descris exact, cu poze chiar.

  16. … care lasa malurile … Asa e, va credem pe cuvint (si mai ales sa nu-l suparam pe Zelenski, ca iarasi incepe sa zbiere la noi !) : drona a cazut in apele teritoriale ucrainiene, dar la noi au adus-o vinturile, valurile …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.