Drulă, susținut de Nicuşor Dan? Cred că îşi doreşte să fiu primar

Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat, miercuri,

De L.V.
Drulă, susținut de Nicuşor Dan? Cred că îşi doreşte să fiu primar

Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat, miercuri,

Deputatul USR Cătălin Drulă a declarat, miercuri, că are sprijinul preşedintelui Nicuşor Dan în mod concret şi crede că acesta îşi doreşte ca el să fie primar

”Eu am făcut acest lucru clar, că îmi doresc această candidatură, că avem un proiect, avem o echipă, o comunitate care s-a format în jurul acestei candidaturi”, a declarat deputatul USR Cătălin Drulă, despre o candidatură la Primăria Capitalei.

Întrebat ce susţinere are din partea preşedintelui Nicuşor Dan, Drulă a arătat că el se bazează pe sprijinul bucureştenilor şi a echipei sale.

”Cât priveşte relaţia mea cu Nicuşor Dan, e publică, e clară. Noi lucrăm la acest proiect al Bucureştiului de foarte mult timp, împreună, am făcut-o din toate poziţiile pe care le-am avut. La Ministerul Transportului am introdus acel bilet unic pentru transportul de suprafaţă şi de metrou. Am sprijinul preşedintelui în mod concret şi cred că îşi doreşte ca eu să fiu primar. Dar mai mult contează dacă campania noastră va avea succes şi voi fi primar, pentru că eu o să-l ţin de promisiunea pe care a făcut-o”, a spus Cătălin Drulă, amintind de declaraţia preşedintelui Nicuşor Dan, în care spunea că poate ajuta mai mult Bucureştiul din poziţia de preşedinte.

”Acel ajutor vine acum cu o echipă în care mă regăsesc şi eu, în care ne asigurăm că aceste blocaje politice, care nu sunt la adresa unui primar sau al altuia, sunt la adresa bucureştenilor, nu se mai întâmplă. Acest oraş se sufocă fără a construi sistemele mari de care are nevoie, sistemele de transport integrate, investiţiile în ţevile de termoficare, investiţiile în reabilitarea unor zone mari, urbane, cu pietonalizare, cu parcuri, cu spaţii de calitate pentru cetăţeni. Atâta timp cât la Primăria Capitalei sunt bani doar să dai o vopsea galbenă într-o singură intersecţie şi să faci un TikTok cu un capac de canal autonivelant, când ai nevoie de 10.000 de capace de canal autonivelante, ne furăm căciula singuri”, a mai spus el.

”Eu cred în mod sincer şi profund că este o discuţie care face rău democraţiei, această tacticizare excesivă a votului, se vorbeşte în faţa oamenilor, hai să punem unul comun, dar hai separat, dar hai să nu punem alegerile pe 7 decembrie, ci când sunt plecaţi bucureştenii, pe 1. Toată ideea că alegerile se pot aranja din culise este una falsă, una nocivă pentru democraţie, asta s-a întâmplat şi anul trecut şi mă lupt cu toată forţa să transmit oamenilor mesajul că de fapt această cursă, această campanie trebuie să fie o competiţie corectă, o competiţie cinstită”, a menţionat deputatul USR.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Dacă păduchii pun iar mana pe Capitala, e cazul sa emigram în masă. O gașca de nenorociți, latrai specializați în ONG -urile lui Sorosh, au pus mana pe România. Ăștia nu vor putea fi alungati de la putere prin alegeri si metode democratice!

  2. La cât de căzuți in cap sunt aia din bucale tot un prost ca asta aleg.ce diferență este între drula si nefericitul dan?

  3. Îți dorești, îți asumi, asta înseamnă că, toată cheltuiala cu alegeri o vei suporta din propriul buzunar fără recuperare din bugetul statului român! Așa e o campanie electorală pentru toți care își doresc!
    Îți dorești tu, asta nu înseamnă că o să și câștigi!

  4. Duceti-va ba de-a dura! Uite la ei, cuplul biela manivela al politicii la buCUResti: un papagal ridicol si-un idiot lenes si habarnist. Bravo ba, rezidentii progresisti ai asa-zisei capitale tziganizate peste masura.

  5. e nevoie de stampila aluia de-si savureaza cu neasat bilutele pe fruntea lui drula, catindat la primarie…

    muhahahahahahaha

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.