„Dual & Duel“ – vernisajul expoziţiei artiştilor Eva Radu şi ZuZu Caratanase

Marţi, 8 decembrie 2015, de la ora 19.00, la Institutul Cultural Român va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură, gravură şi sculptură Dual-Duel, a artiştilor Eva Raduşi ZuZu Caratanase. Invitat special: sculptorul Mircea Roman. Expoziţia va fi prezentată de Ion Bogdan Lefterşi de curatorul Mihai Plămădeală. Evenimentul este organizat de ICR în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici, Universitatea Naţională de Artă Bucureşti, Artindex şi Asociaţia culturală „Nomen este omen”.

ZuZu CARATANASE (pseudonim al lui Răzvan-Constantin Caratănase, n. 1985, Tulcea) este licenţiat al Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, instituţie în cadrul căreia este în prezent asistent şi la care a obţinut în 2014 titlul de doctor. A avut nouă expoziţii personale pe plan naţional şi a participat la peste 180 expoziţii colective şi de grup în ţară şi peste hotare (Austria, Bulgaria, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Republica Moldova, Spania şi Ucraina). Este fondator al grupului artistic „Şaseorişase”. Printre distincţiile pe care le-a primit se numără Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România / Filiala Grafică Bucureşti (2010); Distincţia „Parchemin d’Honneur” la Trienala Internaţională de Gravură – Chamalières, Franţa (2010); Premiul I la Bienala Intercontinentală de Grafică Mică „Inter-Art” – Aiud (2012); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru Grafică – Bucureşti (2013); Premiul de Excelenţă la Festivalul Internaţional „A.R.T.E.” – Iaşi (2014); Certificatul de Merit la Trienala Internaţională de Gravură – Kochi, Japonia (2014); Premiul pentru Grafică la Festivalul Internaţional „A.R.T.E.” – Iaşi (2015); Certificatul de Excelenţă acordat de Asociaţia Naţională pentru Arte Vizuale Contemporane la Salonul Internaţional de Carte-Obiect „West Meets East – A Cultural Book Exchange” – Bucureşti (2015), numeroase alte nominalizări şi diplome de onoare şi excelenţă acordate în cadrul unor evenimente artistice (anuale, bienale, trienale etc.) din ţară şi străinătate.

Eva RADU (n. 1986, Râmnicu Sărat) aabsolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, în cadrul căreia este în prezent doctorandă. A participat la peste 80 de expoziţii de grup şi colective pe plan naţional şi internaţional (Bulgaria, Canada, Franţa, Italia, Germania, Republica Moldova şi Spania); precum şi la numeroase workshop-uri, tabere de creaţii, simpozioane etc. A beneficiat de bursa „Tinere talente” acordată de Fundaţia „Principesa Margareta a României” – Bucureşti (2009). Printre distincţiile care i s-au acordat se numără „Parchemin d’Honneur” la Trienala Internaţională de Gravură – Chamalières, Franţa (2010); Premiul de Excelenţă la Bienala Naţională de Gravură Contemporană „Danubius” – Tulcea (2014); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România la Bienala Naţională de Artă Contemporană „Aegyssus” – Tulcea (2015); Premiul de Excelenţă la Concursul Internaţional de Creaţie Plastică „Dialoguri interculturale şi artistice” – Iaşi (2015).

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 8 – 17 decembrie 2015.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.