Dualitate prezidenţială

Încrederea este chestiunea aceea care se câştigă greu şi se pierde repede. Este o definiţie importantă pe care autorităţile – de la preşedinte la miniştri – o ignoră constant, mizând pe memoria scurtă a românilor. Din dorinţa de a respecta adevărul istoric şi de a împrospăta memoria autorităţilor, discursul preşedintelui merită amplasat în contextul mai larg al realităţilor dâmboviţene.

„Nici eu, nici Guvernul, nici Banca Naţională nu ne-am propus să scoatem ţara din criza economică, pentru că nu se poate acest lucru. Criza e globală şi România depinde de ceea ce se întâmplă la nivel global. Nu există nici o ţară care să se extragă singură din criză. Ţările ori ies toate, ori nu iese nici una. Chiar şi ţările care au o mai mică eroziune a PIB generată de criză au scădere. Nimeni nu creşte”, a afirmat Traian Băsescu în discursul rostit la Casa de Cultură din Luduş, în faţa unor reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai oamenilor de afaceri şi a unor agricultori pe 4 octombrie 2009.

Dacă acestea erau principiile după care s-au ghidat politicile economice din România, trebuie să observăm că ministeriabililor le-a ieşit de minune ceea ce şi-au propus. Nu mai trebuie să mire pe nimeni că, până la acest moment, măsurile de relansare economică au fost practic inexistente. Când să îl credem pe preşedinte? Când ne spunea că nu avem ce face pentru ieşirea din criză? Şi că nu este treaba Guvernului să scoată ţara din criză? Sau acum, când afirmă că în România sunt necesare ajustări dureroase pentru a nu risca să ajungem la deficite de 10% din PIB şi datorii publice de 67% din PIB nefinanţabile pe un termen mai lung de doi ani? În condiţiile în care un stat precum Bulgaria se aşteaptă în 2010 la o creştere de 0,5% a PIB…

„Am militat întotdeauna pentru restructurarea cheltuielilor bugetare. Nu vreau să generalizez, dar multe creşteri de pensii au fost făcute în scop electoral, şi nu pentru binele ţării”, spunea aseară în discursul său Traian Băsescu. Nu este oare acelaşi Traian Băsescu care îl critica vehement pe Călin Popescu Tăriceanu într-o vreme în care PNL era singura forţă politică care se opunea cu înverşunare creşterii pensiilor?

Printre rândurile discursului prezidenţial

Măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare trebuiau acompaniate de măsuri de relansare economică şi de o redefinire a principiului solidarităţii sociale în acord cu posibilităţile reale de susţinere de la buget. Însă nu în 2010, ci în iunie-iulie 2008, moment despre care guvernatorul Mugur Isărescu afirma retrospectiv că a coincis cu startul crizei. Dimpotrivă, autorităţile nu recunoşteau nici măcar anul trecut că ar fi criză în România, darămite să mai ia şi măsuri împotriva acesteia. În aceste condiţii, cuţitul a ajuns la os. A nu recunoaşte astăzi că sunt necesare reduceri de personal sau de venituri ale angajaţilor din sistemul bugetar reprezintă un populism ieftin, ipocrizie sau necunoaşterea realităţilor economice actuale. Însă de aici şi până la modul abrupt în care Guvernul doreşte să acţioneze pentru diminuarea acestora este cale lungă. „Ajustările dure” de care vorbea preşedintele trebuie făcute având în vedere cel puţin două aspecte: să nu crească gratuit rata sărăciei şi să ducă la economii suficient de mari încât să justifice efectele negative „perverse” ce vor apărea. Efecte care se traduc prin migrarea capitalului în statele cu fiscalitate mai mică, ocolirea României ca destinaţie a investiţiilor străine, plecarea specialiştilor înalt calificaţi, reducerea consumului intern, diminuarea veniturilor la buget etc. O astfel de abordare nuanţată cere însă timp, capacitate administrativă şi „ştiinţă”. Atribute ce nu par să caracterizeze actualul guvern.

Presupunând că măsurile propuse de Guvern se vor implementa în varianta iniţială, tăierea cheltuielilor nu va duce la creştere economică. Va oferi doar un respiro temporar. Timp în care pentru a preîntâmpina noi măsuri coercitive – de tipul creşterii TVA, a cotei unice sau noi disponibilizări -, Guvernul trebuie să vină cu programe de relansare economică. Totodată, trebuie redimensionat sprijinul din domeniul asistenţei sociale.

Stupoare! Preşedintele României a afirmat în discursul său că nu sunt bani pentru investiţii. „Dacă s-ar aduna toate sumele pentru investiţii ne-ar ajunge pentru trei kilometri de autostradă.” În opinia sa, resursele financiare ajung cât să cofinanţeze câte ceva din proiectele din bani comunitari şi să încurajeze crearea de firme mici şi mijlocii. Sunt măsuri benefice, dar insuficiente pentru ca în 2010 să avem creştere economică. Fără creştere economică anul viitor vor scădea şi mai mult veniturile la buget, respectiv deficitul care va trebui finanţat. Într-o logică a bunului-simţ, se vor impune măsuri adiacente pentru echilibrarea bugetului. Exact acele măsuri despre care astăzi preşedintele spune că nu se vor lua.

Versatilitatea declaraţiilor autorităţilor i-a decredibilizat în mod ireversibil pe cei de la putere. Aşa se face că afirmaţia lui Traian Băsescu cum că un eventual viitor acord cu FMI, de 30 de miliarde de euro, va fi orientat spre investiţii – dacă societatea românească acceptă curba de sacrificiu – nu mai este crezută de nimeni. Dimpotrivă, este perfect probabil ca nou anunţatul acord cu FMI să fie direcţionat spre cârpirea pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, a găurilor produse exact de actualele angajamente faţă de FMI.