La Ankara, un dublu atentat a avut loc marţi seară, acestea vizînd sediul Ministerului Justiţiei şi sediul partidului aflat la guvernare.
Două grenade ofensive au explodat cu puţin timp înainte de ora 21.00 (21.00 ora României) în faţa intrării într-o clădire anexă a Ministerului Justiţiei, a afirmat Ergin.
Ministrul nu a menţionat posibile piste, dar a subliniat că Turcia trăieşte „momente importante” şi că aceste momente sunt propice tentativelor de „sabotaj”.
Atentatul are loc în timp ce liderul rebelilor kurzi din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Öcalan, aflat în închisoare, urmează să anunţe, joi, cu ocazia noului an kurd, o încetare a focului unilaterală, percepută drept un pas important în discuţiile începute în decembrie cu Ankara.
Aceste explozii au loc, de asemenea, la o zi după rechizitoriile severe ordonate de un procuror din Istanbul împotriva presupuşilor membri ai unei reţele acuzate că a vrut să înlăture Guvernul de la putere.