
Protestul asociațiilor de elevi și al cîtorva părinți (poate erau și profesori!) în fața Ministerului Educației are poezia lui. Și elevii s-au săturat de improvizațiile din calendarul anului școlar. Și profesorii și părinții.
Ei zic:
“Având în vedere situaţia actuală a educaţiei din România, asociaţiile reprezentative ale elevilor revendică: garantarea unui număr minim de zile de şcoală; începerea anului şcolar 2021-2022 pe 1 septembrie”.
Trebuie să recunoaștem, copiii cer puțin.Un poco! Parcă s-ar mulțumi cu mersul la școală. Nu solicită nimic în legătură cu punerea imediată în practică a programului România educată, lansată de președintele Iohannis. Fac pariu că nu știu nimic despre „măreața” și fantomatica operă prezidențială. Sau, dacă au știut ceva, au uitat cu desăvîrșire.
Ar trebui să ne bucurăm de acest protest al copiilor. Este un semn că pînă și ei s-au săturat. Au înțeles că educația și instrucția lor se află într-un proces de degradare. Totul se dilueză și se degradează. Par conștienți de situație și asta mă bucură. Dar nu este suficient.
Dacă privim cu atenție comunicatul, el arată ca o boabă de zmeură într-un ocean de fiere și amar. În fapt, protestul lor și al cîtorva părinți arată ca un simplu exercițiu democratic, nu ca un semnal major pentru o situație gravă.
România este invadată de sfertodocți și prostocrați de condiție intelectuală modestă sau jalnică. Toți sunt produsul unui proces educativ submediocru, ineficient, cîrpit, mimat, cu multe școli și universități fantomatice,prin care se trece pe bază de taxe și spăgi. Toate aceste instituții școlare fictive produc experți pentru instituții ineficiente, în comă sau fantomatice, instituții care, la rîndul lor, duc țara la vale pe această pantă cumplită a mediocrității, nemodernizării și ineficienței. Adică la dezastru.
Decăderea țării noastre vine de la decăderea școlii, iar calitatea școlii vine de la decăderea condiției de profesor. De la pregătirea profesorului și învățătorului pînă la condițiile de muncă și salariu, de la recompense și pensie, pînă la onoruri și poziție în societate, toate sunt ridicole, minime și nestimulative. În țara noastră prosperă procurorii și ofițerii de orice fel. Adică instituțiile de forță. Cele educative sunt la vîrful cozii.
De ce să urmezi o carieră didactică? Nu asigură nimic. Nici material, nici moral, nici ca protecție socială. Pentru mulți, profesia este un refugiu al cumințeniei, resemnării și al mediocrității. La rîndul lor, profesorii devin exemple negative pentru copii. Cum să se viseze profesori cînd văd ce îndură cei care le stau în față, la catedră?
Un nenorocit de cerc vicios.
De ce nu reacționează societatea românească, pusă violent și repetat, aproape cotidian, în fața unei asemenea stări de lucruri?
De ce parlamentarii nu pricep și nu inițiază nimic?
Cei mai mulți au pus umărul la funcționarea multor universități fantomatice pe care le-au terminat și la care mulți își rotunjesc acum veniturile ca profesori. Pentru parlamentari, prestația didactică este singura sursă suplimentară legală de venituri. Dezastrul din educație este profitabil pentru mulți dintre ei. Niște semianalfabeți și niște sfertodocți sunt absolvenți de școli inexistente sau fac saci de bani de la universități care produc absolvenții precum cîrnații.
Nu înțeleg de ce nu suntem capabili să legăm starea generală a societății de condiția profesorului român și de starea școlii românești!
Cîtă vreme nu o facem, drumul la vale continuă. Dar cu viteză din ce în ce mai mare!
Am pus BOTUL și am legitimat ,,REVOLUȚIA” lui TOKES,ILIESCU,DINESCU,BRUCAN …. Cățeii de țâță a lui Gorbaciov .Am ieșit în ulițe,am strigat,am spart,am murit,i-am pus cuplului CEAUȘESCU nume -odiosul și sinistra, am râs holbându-ne la Zidul de la Târgoviște ! Și am obținut: libertate de a ne ocărî, omorî, a fura,,salarii mari nemeritate,(care au tocat rapid agoniseala ODIOSULUI),o țară fără ,,oameni” ,fără uzine, fără fabrici,fără agricultură(mărăcini-chiar și pădurici-acoperă 50% din terenul agricol al ROMÂNIEI, 30% îl administrează și-i cară roadele ALOGENII iar 20% îl trudesc babe și moși și 40000 de fermieri români pentru care nu găsesc adjective ,dar cu vile uriașe-Pustii, cu copii abandonați, cu spitale care ard,cu ,,competenți” făcuți la apelul de seară, o țară ,,utilată de Americani cu bețe ruginite de întărâtat prin gard ,,ursul rusesc ”)(!!
antiPSD, cat de superficial gandesti! Nu faci nimic cu un phone oricat de destept ar fi, daca nu ai notiunile de baza capatate in scoala ca sa poti intelege ce citesti. Sa lasam stiintele exacte, sa-l intrebam pe grigore, de ce i-a trebuit facultate ca sa invete geografie? Si apropo grigore, tocmai am citit un banc, unul in tren il intreaba pe un barbat de culoare de unde este si acesta ii raspunde ca este localnic. Pai cum? Uite-asa, tata era pilot si a aterizat fortat in lanul unde lucra mama. Mama s-a speriat si a fugit, tata fugea dupa ea si mama fugea si tata fugea si hop statia si coloratul coboara. Barbatul striga dupa el, si cum s-a terminat povestea? Asa si tu grigore cu povestea ta cu iubita mediocra. De ce nu o uiti? Stii cate fete singure sunt? Fa-ti un cadou, creeaza-ti un nou inceput!
D.LE Tica , probabil ca numai d.ta cu limbajul frust pe care il folosesti , descrii cu adevarat situatia tragica a 95% din populatia Romaniei ! Morala si materiala ! 5% reprezinta patura groasa si innabusitoare a parazitilor criminali ai Romaniei ! Parerea mea este ca numai LEGEA CONFISCARII AVERILOR NEJUSTIFICATE , poate fi inceputul unei salvari a Romaniei . PT. ca asta descurajeaza drastic coruptia , cauza principala a Raului ! Vei spune ca nu avem guvernul capabil sa faca asta , si asa este . Dar va trebui sa vina un astfel de guvern … si va veni ! Pt. ca altfel lucrurile vor degenera tot mai mult , si aceasta lege va fi aplicata de popor direct , fara menajamente ! Istoria este plina de exemple !
Core Bezmetica Rătăcită in Nato cu Radu H îl scarpină la Gonade cu organul lingual pe Moșul SEcurIST de Varan Voiculescu că n-așa? banii De la Varan, de La PESEDE vine nu? Afară-i frig și întuneric ce bine-i la Varan in Scrot; Ion Alatrinei, Buscu, Dorulet & comp Bunu’i vinul Ghiurghiuliu… Core ! De Facultăți de Stat De Medicină sau Automatică ai auzit ANALfabeto? De examen la facultate pe loc ai auzit decrepită ființă? Sau Ferocele VARAN Voiculescu cu Latrinele lui este pentru tine cu Radu, cu Rene Ierusalimul Ceresc Nevertebratelor și Anal fabetilor de doi lei;. VECEURI publice sunteți VE-CE-URI! DACĂ VOI toți patru îl dați pe Varan Feroce că exemplu înseamnă că respirați, mincati și defecați degeaba! Sclavilor analfabeți! Datorită Vouă, da’ VOUĂ, 5 5 milioane de români au Emigrat Definitiv! Voi cu toții meritați ca să fiți operați de Doctorul Ciomu ca să nu se înmulțească proștii!!!
Mi-e clar ca sunteti prostocrati inregimentati, pentru ca niste oameni simpli, chiar fara cultura unui intelectual, nu se poate
crampona cu atata ticalosie de ascunderea adevarului genocidului marxist/bolsevic/nazist. Eu sunt adevaratul patriot care
doreste o Romanie fara bolsevicii ce ne
conduc de 75 de ani si care au distrus-o. Ce e Ilici-Genocid? Dar Pedro? Dar Yoha
Secu-iul? Dar Basoiul mongol? Sunt bolsevici si odrasle de bolsevici, mizerabililor…Stiti ce va face „rene/Humor/etc”?
A reusit sa va scoata din cotloane sa va
demascati cu totii!!! V-a facut…testul cu hartia de turnesol si v-a demascat
infectia asimptomatica cu virusul bolsevic…Poti sa-ti pui pseudonimul in cui…
Tică, fă-te că ești dăștept, fă-te că muncești!
Când fu Charlie, nu fu Tică, când fu Tică, fu ȘARTICĂ!
”Asta are, asta n-are, toate e câștigătoare!”
AUR a transmis luni, un comunicat de presă, în care susținea că în ultimii ani, se constată o ”acțiune sistematică de subminare” a calității învâțământului din România prin ridicarea la rangul de materii a unor ”teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții în cadrul materiilor existente (ex. Educație sexuală, istoria Holocaustului, etc), în paralel cu reducerea importanței acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generații. științele exacte, Limba și literatura română, istoria națională”.
Bă Ticăcare ești, nu ai de lucru, te-a scos arzoaica în stradă, ți-a fugit virgina Maria cu o gașcă de harapi, or ce-i cu tine?
Nimic despre subiect, doar vânturi trase în nasul lui Nistorescu? Așa-i că nu ți-e rușine la șorici?
Avem un protest al copiilor. Al câtorva părinți și, poate, al câtorva profesori. O fi bine? O fi rău? Nu știu.
Cer ceva. Cui? Nici ei nu știu.
Dar, oare, nu era mai bine dacă respectivele asociații ale elevilor ar fi scris mai întâi o petiție adrestă Ministerului Educației și apoi să o susțină printr-o mișcare de stradă?
Cred că ne trebuie și o cultură a protestului, pentru ca acesta să aibă efect. Sincer, nu știu cine ar putea să ne învețe să protestăm cu folos.
Adevaruri spuse pe jumatate, nu ne scot din randul mincinosilor, nici nu garanteaza progres. Exista unn cerc vicios, chiar presedintele si in parlament sunt un numar insemnat de cadre didactice (toti din invatamant se plang de legi /salarii), dedicatia cadrelor didactice (ce le-ar conferi onorabilitatea pretinsa) nu trebuie discutata, este mai mult decat tabu – bine ca nu discuta nimeni despre inactivitatea de la catedra (si aia maxim 20 de ore pe satamana) si meditatiile pe bani gramada (minim 6 case pe persoana fizica), despre corelarea dintre rezultate si salarii – CIUMA. Protestatari (parinti si elevi) dupa ce distrug (prin atitudini si practici golanesti si reprobabile) orice autoritate a cadrelor didactice vor democratia lor, nivelul de pregatire corelat cu comportamentul si prestanta cadrelor didactice ar putea fi alt subiect de discutat. Iar, daca vrem sa se vorbeasca doar de salari sa se prezinte stiudii comparative intre categoriile socio profesionale (ar fi un hai total), pe responasabilitati, munca si rezultate (duiosi didactici ar avea numai de pierdut), dupa, hai la greva cu nemultumiri pe masa – altfel, doar activitate de presa si manipulare.
Fundația Dan Voiculescu : ”Susținem excelența, antrenăm inteligența”.
Copiii și tinerii din întreaga țară, din Republica Moldova, dar și din Diaspora, care își doresc să facă performanță, vor avea acces la o serie de cursuri gratuite, desfășurate online, pe platforma națională de e-learning ”Școala FDVDR”.
O altfel de școală online, transformată într-o experiență creativă și inovatoare!
Scopul acestui program național de cursuri online este acela de a sprijini procesul educațional.
Acesta le va permite cât mai multor copii și tineri români talentați și dornici de performanță, de oriunde s-ar afla, să beneficieze de programul gratuit de educație alternativă al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Cursurile vin în completarea programei școlare.
Abordarea este interactivă, punându-se accent pe dezvoltarea abilităților esențiale în diferite domenii, pe imaginație, creativitate și pe dezvoltarea gândirii critice.
Portofoliul de cursuri acoperă o gamă largă de domenii, de la științe la artă, matematică sau informatică, la programe de dezvoltare personală, emoțională și vocațională.
Acestea sunt menite să ajute la o dezvoltare armonioasă și completă a talentului, aptitudinilor și personalității copiilor și tinerilor care participă la acest program.
Cursurile vor fi susținute de profesorii Clubului de Excelență, dar și de lectori și specialiști de la ITLevel, GrECo, MGT Educațional, ITC Edustern, Walnut Wisdom, IQ Economy Club, partenerii acestui program educațional.
Până în prezent, peste 10.000 de copii au beneficiat de programul de cursuri gratuite al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Vă spun eu ce are TICĂ-ȘARTICĂ cu Varanul: face lobby mascat pentru o televiziune concurentă, poate fix aia unde se produc măscăricii duplicitari, ce au contracte cu serviciile și cu arafatul pretenar cu Radu Tudor.
Refuzul digitalizarii scolilor arata incompetenta profesorilor. Le este frica sa nu li se vada mediocritatea. Ceea ce stiu profesorii la materia pe care ei o predau este depatit. Elevii gasesc pe net informatiiactuale. Aici este problema. Trebuie o noua generatie de dascali pentru noile generatii de elevi, cu mult peste media de intelegere a dascalilor. Alta problema nu este. Sa nu zic de sinistrii invatamantului, niste habarnisti si depasiti de vremuri.Elevii nu au nici o vina .Abandonul scolar de aici porneste. Si nu va faceti griji,este de ajuns un smartphone si afla tot ce are nevoie actualul elev.
Cine a pus Latrina3 șefa la Comisia Juridică a Senatul? Cum pe cine? Pe Laura Vicol Ciorbă cu Bioterra făcută la Drept și cu SNSPA făcută la FF. Laura Ciorbă Vicol cu „fostul”: pușcăriaș cu 3 Ani că a furat 500 000 de mii de Euro! Varanul a furat 50 de milioane și a făcut tot 3 Ani. Avantaj VARAN! Vicol Senator PSD de Oltenia via Latrina3? Ce să mai zici ce să mai zici? Vicol egal Alina Bica egal Elena Udrea egal Pușcăriași…
Ka kaia școală?..Poate aia de dresaj a miliției .. e plină țară de școli, academii, institute si culmea educația tot de arahat e!!..românia vă fi peste vreo 5 ani prima țară din europa în care învățământul va fi opțional!!..nu glumesc, asta-i adevărul!!..deja se lucrează la o lege mai veche de prin anii 90 în care se spune clar că învățământul nu va mai fi obligatoriu!!..
Cum arata scoala azi, asa va arata Romania maine!
Atât timp cât nu se cere performanta în sistemul public, vor întra toți cei care au „patalamaua” la mâna, indiferent cât de mizerabila eate instituția care a emis-o. Nu mai contează decât relația, banul și politicul.
Dacă s-ar cere performanta, lucrurile se vor cerne.
o natie de idioti cum ar zice Petre Tutea…. ce spune Constitutia Romaniei ? Unii oameni nu ar trebui sa faca copii….
Am mai auzit la un mare politician, ca cu cât o lege deranjează mai multa lume, cu atât e garantat ca e buna.
Nu zic sa se ia după toate asociațiile de părinți pătimași, dar nici sa se comporte precum Vodă care hotărăște de azi pe mâine.
Societatea românească e bolnavă psihic și moral. O știți și dvs dle Nistorescu… Aproape toate speranțele celor onești care au prins și evenimentele din 1989 au fost spulberate an după an.Totalitarismul nu a dispărut din România, doar s-a metamorfozat in 3 decenii în ceva extrem de nociv: ca în anii ’50, a (re)căpătat o dimensiune antinațională,antiromânească. S-au rărit oamenii dedicați, educatorii, învățătorii și profesorii clasici, patrioții onorabili ce puneau baza pe calitățile nației noastre, pe cultura și educația identitară, pe Cultul valorilor naționale, vechi și noi. Ce EDUCAȚIE sa faci cu procurorii și ofițerii de cumetrie mafiotă de azi? Cu botoxatele care se clatină pe tocuri prin studiourile TV, cu mass-media obligata sa se prostitueze? Vedeți ce fel de „decidenți” agramați sunt plasați de serviciile hegemonilor UE în palatele României, inși incapabili de face propoziții coerente și cursive in limba română, darmite eforturi și strategii în slujba Patriei, a viitoarelor generații! Națiunea e suferindă, fiecare om onest observa, judeca și constată că suntem un popor cu sechelele reeducarii comuniste sub ocupația „trădătorilor de țară”…!
Cum s-a împăcat TVR cu Economia Agrară, cu Sfecla de Zahăr, Ceapa, Usturoiul si Cânepa Indiană ? Instituție condusă cu mâna slinoasă a Doinei Gradea Silfida de 387 de Kile din Bora Slobozia Ialomița având ca „pușcași marini” pe Magraones Buzates de Dinescu cu Capace de Veceu când era „prim secretar” la uniunea Scriitorilor, capacele de Veceu „aduse” de el din Germania că atât l-a „dus” capul! și cu Ștefan Gheorghiu ca diplomă de veceu de Facultate că n-așa? Capacele de Veceu merge cu hârtia Igienică. Alt „pușcaș marin” e slugoiul Varanului, Ion Cristache vectorul variolei la TVR1 transformată în Latrina3, Alt „pușcaș marin” e Doru Buscu, Dorulet după numele de scenă a lui Ovidiu Vântu ,care a „pușcat” Viloaie in Dorobanți de la trei morți de Cancer cu ajutorul doctorului „Moarte” și care a „pușcat” 52 000 de Euro lunar de la PSD , sifoane, bani publici, munciți și paramunciti, bani efectiv „furați” de la văduvele cu 45 de Euro lunar bani de pensie CAP! I-A păsat lui Doru Buscu, Dorulet? Ei aș! Anii au trecut, Doina Gradea a trecut de 600 de kile și Doru Buscu, Dorulet a trecut de 15 Milioane de Euro! Numai prostimea a trecut la pâine cu cartofi c-asai in Tenis…
Școala românească s-a stricat odată cu apariția manualelor alternative, cu plecarea în vestul Europei a părinților rămași fără locuri de muncă, prin păstrarea unor salarii mici care au demotivat personalul didactic și a descurajat meritocrația școlară tradițională.
A contat evoluția mentală a copiilor, care au crescut sub influența noilor tehnologii, a culturii manelizate, cu pretenții materiale mereu mai mari decât posibilitățile părinților.
A contat decisiv închiderea marilor unități industriale prezente aproape uniform în toate județele, căci odată cu ele, a dispărut cererea de meserii specifice, însușite în școlile profesionale în varii meserii.
Au dispărut investițiile pe care agenții economici le ofereau elevilor, constând în burse, uniforme, cazare gratuită în propriile cămine.
În lipsa unor mijloace de subzistență familială, a apărut abandonul școlar, moment în care, o parte din dascăli s-au recalificat și relocat în firme care le asigrau supraviețuirea.
Ce target au azi majoritatea copiilor, având în vedere familiile numeroase cu un venit per copil minuscul față de necesitățile reale ?
Nu putem aborda subiectul copiilor fără a aminti depopularea țării, descurajarea natalității, evoluția mentală a copiilor crescuți în medii infracționale sau monoparentale.
Cine are timp pentru a propune un plan, un proiect serios propice unei copilării petrecute în aer liber, angrenați în activități sportiv-culturale coerente, în condiții de concurență și competivitate, care să-i formeze pentru viață?
Nu putem schimba viitorul copiilor, fără politici de stat pentru mai multe cicluri electorale, peste interesele de partid.
Am încredere că Gabriela Firea va promova câteva legi esențiale pentru sporirea natalității și acoperirea minimală a nevoilor materiale specifice copiilor, elevi sau nu, în colaborare cu ministrul Câmpeanu.
Conditia profesorului in Romania este aceeasi manea cum este si in restul societatii romanesti. Am absolvit facultatea de geografie acu 25 de ani, eram extrem de pasionat, genul de copil care la 10 ani stia toate tarile si capitalele si desena conturul fiecarei tari pe harta din memorie. Olimpic la geografie cativa ani la rand la olimpiade scolare. Atat de mare a fost pasiunea incat nici nu am vrut sa aud sfatul unui capitan in armata sa raman la ei, ca ma sprijina el sa devin ofiter. Am absolvit geografia la Cluj. In facultate aveam o colega si iubita care a ajuns acolo deoarece la Studii economice facuse mai mult la geografie decat la matematica si mama-sa a zis ca profesoara e o meserie buna pentru ea. Nu citea nimic suplimentar iar examenele le lua de obicei cu 7-8. Dupa absolvire ea s-a maritat cu un chiabur cu bani, fermier de la tara, lasandu-mi inima franta, asa ca nu am mai putut studia si am plecat la munca afara vreo 10 ani, in constructii, rupand orice legatura cu pasiunea mea. Ea este si acum profesoara cu vechime, aud ca nu prea este bine cotata, dar traieste bine de pe urma profesiei, evident ajutata si de evazionistul fiscal cu care este maritata. Un alt coleg, dupa 2 ani ca profesor, cand aproape murea de foame, a plecat afara si este acum un foarte bun profesionist in structura si betoane si castiga 4000 franci in Elvetia. Cam asta este situatia in invatamant, daca are cine sa te tina in facultate si dupa aia cativa ani, poti fi profesor, daca nu ai sprijin mai bine te reorientezi. Si cum in Romania au bani doar cei care s-au invartit, acest gen de invarteala se aplica si in invatamant, netinand cont de chemarea unora care chiar ar face treaba buna daca s-ar dori asta.
”România educată” este o ticăloșie în formă continuată a președintelui Iohannis.
Agricultură și turism la pământ, educația în derivă, industria praf, sistem bancar înstrăinat, lipsuri transferate copiilor de către părinți și bunici, nici-o bază pe care să putem clădi o societate educată, cu scări de valoare certificate în firme având capital românesc.
Nu e vina copiilor pentru trădările parlamentarilor, a guvernelor și a președintelui ce are alte priorități decât o ”Românie Educată”.
Salarii și personal insuficient, programe din care sunt scoase materii esențiale: capitole de istorie lipsă, literatură selectivă, limba latină la coș…, autori de manuale câtă frunză și iarbă, dar nimic să ofere continuitate și un viitor predictibil și plus valoare educațională.
Dar avem educație sexuală de la vârste mici, ONG-uri lgbt ce luptă pentru a clădi o societate agresiv-progresistă, vectori de opinie fără pedegree didactic, totul se surpă ca la un cutremur în care materialul din care este construită România este ales intenționat să fie de proastă calitate, pentru a ne prăbuși viitorul.
Am pus Lupul paznic la stână și avem generații pierdute pentru România.
Ce interes are Iohannis să avem generații de copii educați?
Nu este mai bine ca tinerii să urmeze școli de meserii pe bani românești, pentru ca apoi să fie ”exportați” să presteze în occidentul putred de bogat?
Copiii sunt victime directe a trădării de țară, expuși unor vaccinuri experimentale, le sunt puse în cârcă de pe acum plata unor datorii imense contractate în ritm alert de guvernele ultimilor ani.
Când țara va fi îndeajuns de îndatorată, cineva își va adjudeca suflete la grămadă, tineri, părinți și bunici.
Dacă nu vom mai avea o țară, istorie, adică trecut, nu vom avea un viitor ales în cunoștință de cauză, ci de yasmani trădători de țară.
Excepțional Articol, EX-CEP-TI-O-NAL! Putem vorbi? Șerban Nicolae de la Muncitor cu Doi Bază de la Strung CNC Mecanică Fină cu Bioterra la FF a ajuns Avocat, Procuror și profesor de Drept la Spiru Haret? Sorin Ovidiu Bălan din Brăila, Bătăuș Analfabet și cutitar de Meserie, din Doișpe Clase a făcut Facultatea de Înalte Studii Jurnalistice in spate la BNR și din student cu hârtie Igienică pe post de Diplomă de Absolvire a ajuns „tocmai” profesor Universitar la Veceul ăla de Facultate pe care l-a făcut și puiul de Năpârcă Radu Tudor care a furat de la gura copiilor Bolnavi de cancer 2 milioane de EURO și acum face pa’ Prostu’? Același Veceu Jurnalistic a fost terminat și de „Colonelul Negricios” analfabetul de Robert Turcescu și de 98% din slugoii Latrinelor Ferocelui bătrân Securist Dan Voiculescu! Bolnavul in „stare terminală” Dumitru Coarnă din Vlad Țepeș Călărași din Electrician care îngropa Cabluri de Forță la Blocuri, ajuns subofițer 10 ani la Grădiștea Călărași cu 1 milion Hectolitri vin roșu demidulce băuți zi și noapte, Făcut la FF romano americana, „driblat’ admitere Băneasa școala de ofițeri, ajuns ofițer, șef Sindicat Poliție Română, pensionar la a 44 de Ani și deputat PSD, Dânsul fiind „bolnav incurabil”. România ca un Veceu! Veceul Gării de Nord! Trăiască Ferocele Moș, Varan Voiculescu care cu Latrina3 culturalizează România…
Felicitari! Corect! LA MULTI SI FRUMOSI ANI!