Din seara zilei de 26 octombrie 1884, de când, la Iași, sub acoperișul lui Iacob Negruzzi, avea loc prima lectură a piesei „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale și până astăzi, politica românească pare a fi supusă acelorași canoane și populată cu aceleași personaje.
Discursurile goale de conținut, care invocă demagogic o Europă uitându-se fix la noi, sforăriile din interiorul partidelor, conducerea netransparentă, bazată pe șantaj sau pe cumpărarea de favoruri, toate sunt atribute esențiale ale peisajului politic din 2020, în aceeași măsură în care erau și în 1884. Deși s-a trecut de la monarhie la republică, deși mulți români au făcut școli bune (inclusiv aici), deși avem astăzi o țară de două ori mai mare decât atunci, politica rămâne jucată de aceleași personaje. Suntem prezidați de același Zaharia Trahanache, obosit să vorbească mai mult de 5 minute, deconectat de la realitate, fără nicio legătură cu țara sau cu problemele ei, atent să nu se murdărească cumva la contactul cu supușii săi. Suntem conduși, de fapt, de către un cinic Ștefan Tipătescu, autoritar, brutal, numit de zaharisitul Trahanache, niciodată ales, bazându-se exclusiv pe executanți de nivelul Pristanda, primitivi și agresivi. Suntem condamnați să alegem veșnic dintre un șiret Nae Cațavencu, lipsit de orice scrupule și un demagog gălăgios precum Tache Farfuridi. Indiferent ce vom alege noi, până la urmă, parlamentul va fi populat de o armată de Agamemnon Dandanache, întruchiparea perfectă a activistului comod și fidelizat de cumetriile cu șefii.
Nimic nu poate ilustra mai bine minciuna, ipocrizia, cinismul și ticăloșia conducătorilor noștri decât mult-discutatele probleme ale pensiilor și alocațiilor. Hai să vedem cum a început totul: în plină glorie a guvernelor PSD, acum fix un an, sub amenințarea vacanței de vară, parlamentul României a votat o nouă lege a pensiilor, care ne spune în esență următorul lucru: cheltuielile publice cu pensiile vor creste, de la 61,5 miliarde de lei (pentru anul 2018), la 69,95 miliarde de lei (2019), apoi la 86,35 miliarde lei (2020), la 119,6 miliarde de lei (2021) si vor atinge incredibila suma de 142,65 miliarde de lei in 2022. Poate nu s-a înțeles bine: cheltuielile bugetului cu pensiile vor crește cu 130% în patru ani. În vremea aceasta, Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei, de la 944 miliarde de lei (2018) va ajunge la 1.272 miliarde de lei în 2022. Va crește așadar cu doar 34%. Adică un parlament întreg a votat ca dintr-un PIB care crește cu doar 34% să se plătească pensii mai mari cu 130%! Oameni buni, pensiile se plătesc din contribuțiile la asigurări sociale, pe care le plătesc angajații din economie. Ei bine, parlamentarii se bazează pe o creștere de salariu mediu de la 4500 lei în 2018 la 6360 în 2022 și pe o creștere a numărului de salariați de la 5,1 milioane (2018) la 5,8 milioane (2022), adică pe o creștere a totalului salariilor încasate în România de doar 60%.
Hai să ne dăm un pas în spate și să mai citim o dată aceste cifre: PIB-ul crește cu 34%, masa salarială cu 60% și pensiile cresc cu 130%! Este evident o scamatorie, o demagogie de cea mai joasă speță. Toată lumea știa că acest lucru este imposibil și mulți au spus-o: Consiliul Fiscal, Comisia Europeană, agențiile de rating, ba chiar și Banca Națională a lăsat să se înțeleagă că așa ceva nu se va putea întâmpla niciodată. Cu toate acestea, toate partidele au votat această lege mincinoasă, iar președintele Iohannis a promulgat-o. Repet, toate partidele parlamentare au votat această lege. Toți ăia care ne țin discursuri sforăitoare despre cât de pro-europeni sunt ei au votat o lege care ducea deficitul bugetar la dublul celui permis de draga lor Comisie Europeană. Toți ăia care desenau savant programe faraonice la tablă au votat o lege inaplicabilă, dând unor milioane de oameni speranțe deșarte. Foști miniștri de finanțe, foști trezorieri de bănci, foști miniștri care au gestionat bugete de zeci de miliarde de euro, ba chiar și noii oameni din politică, școlarizați pe la mari universități străine, au voat o lege care sfidează aritmetica, bunul simț și economia. Iar Klaus Iohannis, care pozează în neamțul calculat, riguros și metodic, beneficiarul sfaturilor unui profesor universitar de economie, a promulgat această lege fără măcar să clipească. Singurul absent la farsa asta a fost Ion Luca Caragiale, care a pierdut prilejul să mai scrie o capodoperă.
Și pentru că, nu-i așa?, prostia și domnia se plătesc, iată că acum descoperă toți apa caldă: nu prea se poate aplica legea pensiilor și sărmana țară jumulită de multe generații de personaje caragialești nu are suficienți bani să crească pensiile cu 40% de la 1 septembrie 2020. Nu-i nimic, au găsit și scuza perfectă, coronavirusul. Care, dacă nu ar fi existat, trebuia inventat. Pentru că uite-așa s-a ivit o șansă nesperată pentru secta lui Farfuridi să anuleze o cheltuială pe care oricum nu putea s-a facă, iar pentru gașca lui Cațavencu o nouă șansă să se relanseze în alegeri. Adevărul este, însă, exact pe dos: pensiile se pot mări oricât abia acum când, pe motiv de COVID 19, Uniunea Europeană a suspendat regula deficitului bugetar de 3%. Cu alte cuvinte, guvernul poate să plătească pensii oricât de mari, nimeni nu îl va deranja de la Bruxelles nici măcar cu o întrebare. Singurul amănunt, mic-micuț, e acela că trebuie să te împrumuți pentru asta. Și le e teamă că nu vor găsi suficienți bani de împrumutat, mai ales că tocmai ce se laudă că vor avea și vreo 80 de miliarde de la darnica Uniune Europeană. Numai că prioritare acum vor fi achizițiile de măști la preț de laptop și cumpărarea de izolete la preț de Lamborghini.
Cred că măcar acum, românii ar merita să nu uite esențialul: toate partidele au votat o lege despre care știau bine că nu se va putea aplica niciodată! Iar președintele s-a grăbit s-o promulge.
Trecând de acest subiect dureros, să ajungem la altul demn de personajele lui Nenea Iancu: creșterea alocațiilor. Ei bine, statul nostru cheltuie cam 7,5 miliarde de lei pe an pentru a plăti alocații de 300 de lei (copiilor mai mici de doi ani) sau de 150 de lei (copiilor de până în 18 ani) pentru cei 3,6 milioane de copii pe care îi mai are națiunea. Aceste sume pentru alocații au fost stabilite abia anul trecut, prin dublarea sumelor plătite în 2018, ca urmare a unui amendament propus chiar de PNL. Ei bine, imediat ce puterea a trecut de la guvernul PSD la guvernul PNL, psd-iștii s-au gândit să le întoarcă „favorul” liberalilor și au propus și ei dublarea alocațiilor în decembrie anul trecut. Având majoritatea în parlament, propunerea psd-istă a trecut și a ajuns lege. Liberalii, acum la guvernare, au dat repede o ordonanță și au amânat dublarea alocațiilor până la 1 august, dar, ghinion, psd-iștii sunt majoritari și în parlament și la Curtea Constituțională, astfel încât guvernul este acum obligat să dubleze alocațiile, deși nu prea are cum s-o facă. Cum s-a ajuns aici? Extrem de simplu: liberalii s-au încăpățânat să preia guvernul deși PSD are majoritate în Parlament, o situație care numai la noi se putea petrece. Astfel încât politica a devenit un joc pervers: guvernul liberal conduce achiziția de măști și izolete și își plasează clienții politici prin toate birourile călduțe din țară, iar PSD voteză ce vrea în parlament și așteaptă să îi vadă pe liberali spunând că n-au bani să plătească cheltuieli stabilite prin lege. România a ajuns astfel prizoniera unei situații imposibile, cunoscute în politologia dâmbovițeană drept „paradoxul lui Farfuridi”: „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”.
Cu armatele lor comice de Cațavenci, Farfuridi, Brânzovenești, partidele noastre au acaparat țara și bieții români nu fac decât să comenteze deciziile aberante ale unor politicieni prea sătui pentru a-și mai aminti, măcar, de națiunea pe care o jumulesc.
În vreme ce comentăm aprinși prostioarele spuse sau făcute de aleșii noștri, România continuă să trăiască la fel cum a făcut-o în ultimii 30 de ani. De exemplu, continuă să cheltuie 65 de milioane de euro în fiecare an pentru a importa produse(fracții) generate din plasmă umană. Cel mai cunoscut import din această categorie este imunoglobulina. De zeci de ani importăm aceste produse și plătim 65 de milioane de euro anual. Asta după ce guvernul României a renunțat să mai extragă produsele respective din plasma umană, lucru care, până în 1989, se făcea la Institutul Cantacuzino. Acum e vremea să aflați și două mici secrete. Primul: pentru a produce imunoglobulina și celelalte produse din plasmă ar fi nevoie de o investiție de 150 de milioane de euro. Dar geniile care sunt gata să dubleze pensiile în trei ani, nu sunt la fel de pregătite să investească 150 de milioane de euro o dată pentru a opri importuri de 65 de milioane de euro anual. Și al doilea secret: principala origine a imunoglobulinei importate este plasma recoltată în Ungaria, așa că poate vrednicii luptători cu ungurimea să fie ceva mai raționali. De ce importăm produse de plasmă din Ungaria? Ei, uite de-aia, că ei au 28 de centre de recoltare private autorizate, iar noi nu avem niciunul că, deh, păstrăm monopolul de stat…
Și mai continuă România să cumpere, de exemplu, automobile pentru poliție (locală și centrală) an de an, deși ar fi mult mai ieftin să folosească leasing-ul. Și mai potrivit pentru niște automobile care, oricum în doi-trei ani, devin inutilizabile. Dar, deh, dă mai bine în discursurile politice să raportăm investiții, nu cheltuieli curente. Ei, acum poate veți lua bucăți din acele discursuri și raportări faraonice să măriți pensiile și alocațiile din ele!
Poate vă întrebați de ce nu se strâng suficienți bani la fondul de pensii. Păi pentru că acolo merg niște contribuții din salarii, iar numărul de salariați din România e mic, iar salariile sunt foarte mici.
În ultimii 30 de ani, România a pierdut 4-5 milioane de oameni care au plecat la muncă în străinătate. Ei acolo plătesc contribuțiile de asigurări sociale, ei plătesc pensiile italienilor, spaniolilor, nemților și englezilor. Noi rămânem aici cu o forță de muncă de 8,8 milioane de persoane, din care lucrează doar puțin peste 5 milioane. Avem, adică, cea mai mică rată de participare la piața muncii a forței de muncă din Uniunea Europeană, 60%. De ce? Păi toți copiii ăia de la țară care învață în școli cu toaleta în curte și cu același suplinitor și la matematică și la muzică credeți că urmează de fapt vreo școală? Credeți că rămân cu vreo meserie? Nici gând, oameni buni, ei stau pe lângă propriile gospodării, lipsind țara de forță de muncă. Poate vreți să ne comparăm cu Ungaria?
Sursa: https://tradingeconomics.com/romania/labor-force-participation-rate
De ce sunt salarii mici? Păi pentru că cei mai mari angajatori sunt supermarket-urile germane, care angajează casieri, nu programatori, pentru că s-au demolat combinatele petrochimice și pentru că s-au închis toate industriile înalt productive. Pentru că la Mioveni, 14 000 de oameni fac o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro, în vreme ce în Ungaria, la Audi, 2 000 de oameni fac o cifră de afaceri de 8 miliarde de euro. Pentru că au fost alungați din România inginerii de aeronave, automatiștii și fizicienii, iar țara e condusă de absolvenții de master de la Academia Națională de Informații.
Așadar, de zeci de ani guvernele României își încurejeazză cetățenii să emigreze, ba chiar se luptă cu ostila Europă pentru ca românii plecați pe acolo să beneficieze de toate motivele posibile pentru a nu se mai întoarce acasă și astăzi aceiași politicieni ne comunică cu candoare că nu sunt bani pentru mărirea pensiilor? Păi mai poate cineva să-i creadă?
Dar să ne păstrăm optimismul! România se află în plin proces de creștere a calității educației. Motiv pentru care noul ministru al educației, Monica Anisie și-a format o echipă competentă în jurul ei. Punctul forte al acestei echipe reformiste este adjunctul lui Anisie de la partid, tânărul și dinamicul Bogdan Cătălin Steriopol. Acesta, fin cunoscător al limbii engleze, este convins că este angajat pe post de consilier al cabinetului comun al miniștrilor, nu doar al ministrului aducației:
Sursa: cv-ul minunatului Steriopol, https://rompetrol-rafinare.kmginternational.com/upload/files/cv_europass_steriopol_ro87442_en_2209.pdf
Oricum, nu am destule cuvinte pentru a exprima uimirea că ministrul Anisie a descoperit un talent fabulos precum Bogdan Steriopol. Acest om incredibil este, fără îndoială, un geniu precoce, reușind să devină „inginier electronist” la doar 18 ani și doar în urma terminării liceului industrial Edmond Nicolau:
Sursa: același CV
Ei, urmează partea de rezistență a CV-ului consilierului șef al ministrului educației: omul a absolvit prestigioasa universitate Artifex (câți ați auzit de ea?), o universitate privată deschisă în curtea liceului cooperației de vis-a-vis de restaurantul „Shorley” unde mai beau o bere după examen studenții de la Politehnică. Ați priceput, nu? Ce Oxford, ce Cambridge, ce Sorbona, ce MIT? Nimic nu se compară cu Artifex, universitatea cooperației meșteșugărești!!! Am crezut inițial că Monica Anisie face glume proaste, dar, nu, e cât se poate de adevărat: reforma educației se face cu absolvenții de Artifex. Dar hai să vedem și experiența de muncă și viață descrisă în CV-ul distinsului reformator al educației:
Adorabil, nu? Omulețul și-a trecut în CV toate meciurile la care a fost trimis ca reporter. Dacă era doar atât ar fi fost încă un valoros specialist pus de partid să ne conducă, pe noi, proștii de contribuabili. Dar, nu, partidul nu s-a oprit aici, ci l-a trimis pe Steriopol de la Artifex să administreze ditamai rafinăria Petromidia, cea mai mare rafinărie din țară. Așadar, în calitate de administrator al Rompetrol din partea statului care nu are bani de pensii decente, Steriopol ne va reprezenta pe noi, prostimea, în cel mai complicat caz de infracțiune economică din ultimii 10 ani, adică în afacerea în care kazahii de la KMG plus Dinu Patriciu, primul angajator al actualului premier, ne-au dat o țeapă de 600 de milioane de dolari. Voi ce credeți, se va descurca Steriopol în afacerea Rompetrol?
Nu râdeți, încă, reformatorul educației mai are o perlă în CV: urmează să capete o diplomă de master de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”! Serios? Oare Ștefan Tipătescu, prefectul României, numit de Trahanache, cum și-o selecta cursanții de la Academia din ogradă? Din baza de date de la Artifex sau îi întâlnește pe stadioane, la reportajele despre fotbal?
Privind la „România educată”, îți vine să reciți, în buclă nesfârșită, nemuritoarele versuri ale lui Mihai Beniuc:
„Prielnic e vântul. Meşter cârmaciul
Mândră corabia… Meşter cârmaciul”
(Zaharia Stancu, „Ţara”, volumul „Slăvim Republica”, Bucureşti, 1972, p. 10).
Deși nici Mihai Beniuc nu ar fi de lepădat:
„Cine-a făcut peste noroi
Aicea podul, drumurile, zidul?
Îmi spune câte-un tânăr mândru: Noi!
Şi cine sânteţi? Noi sântem Partidul!”
(Mihai Beniuc, „Noi sântem”, volumul „Slăvim Republica”, Bucureşti, 1972, p. 12).
Dar hai să revenim la Caragiale, el e clasicul nostru. Succes la alegerile viitoare, când veți opta între Tache Farfuridi și Nae Cațavencu!
Fenomenul descris se afla in plina desfasurare spre un deznodamant dramatic previzibil…