Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a declarat sâmbătă că fregatele „Regina Maria” şi „Regele Ferdinand”, aparţinând Marinei Militare, vor intra în proces de modernizare în toamnă.
“Acordăm o atenţie deosebită modernizării flotei militare. În primul rând, în această toamnă, vor intra în procesul de modernizare, etapa a doua, cele două fregate, modernizarea însemnând dotarea cu aparatură electronică de ultimă generaraţie, cu aparatură de război electronică de ultimă generaţie şi dotarea cu armament de ultimă generaţie”, a declarat Dușa, care a fost prezent la Ziua Porţilor Deschise, în Portul militar Constanţa, activitate dedicată Zilei Forţelor Navale.
Ministrul a mai menționat că vor mai fi modernizate și alte nave militare și vor fi achiziționate câteva corvete şi remorchere.
“În acelaşi timp, avem un program pe o perioadă mai lungă care se referă atât la modernizarea altor nave din dotarea Forţelor Navale, dar şi la achiziţia de nave noi, mai ales a navelor de tip corvetă, care sunt foarte necesare Forţelor Navale. De asemenea, probabil chiar din acest an va urma achiziţionarea a două remorchere care să ne permită să manevrăm vasele noastre militare aici în port la dane pentru a nu mai solicita închirierea unor remorchere de la Marina Civilă”, a spus Mircea Dușa.
Chestionat la cât se ridică fondurile alocate pentru modernizarea fregatelor, ministrul Apărării a declarat că a alocat deja banii pentru a putea începe procedurile de licitație, iar valoarea investiției va rezulta în urma acesteia. Acesta a mai precizat că submarinul Delfinul, care nu mai este funcțional din 1996, se află, de asemenea, pe lista de modernizare a flotei militare.
“În ultimii ani, am beneficiat de un buget mai mare. Sperăm să avem acel doi la sută din PIB aşa cum au semnat partidele acel acord. În momentul de faţă, am ajuns la 1,51 la sută din PIB. Pe programul de modernizare a flotei noastre este pe o poziţie în funcţie de asigurarea fondurilor şi submarinul Delfinul. Dar trebuie să precizez că anul trecut şi în acest an şi Marina Militară a beneficiat de fonduri mult mai multe decât în anii anteriori, lucru ce a făcut posibil să demarăm procesele de modernizare, şi nu doar procesele de modernizare şi înzestrare, ci şi mărirea numărului de exerciţii de pregătire şi instruire în comun cu militarii din NATO”, a mai afirmat Dușa.