Dușa despre baza de la Deveselu

Lucrările de la Deveselu sunt în grafic și baza militară va fi operațională în toamna acestui an, potrivit ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, care a efectuat marți o vizită în baza militară din comuna din județul Olt, transmite Agerpres. Dușa a precizat că lucrările vizează reamenajarea și modernizarea unor pavilioane, realizarea elementelor de comandă și […]

De (R.C.)
Dușa despre baza de la Deveselu

Lucrările de la Deveselu sunt în grafic și baza militară va fi operațională în toamna acestui an, potrivit ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, care a efectuat marți o vizită în baza militară din comuna din județul Olt, transmite Agerpres. Dușa a precizat că lucrările vizează reamenajarea și modernizarea unor pavilioane, realizarea elementelor de comandă și […]

Lucrările de la Deveselu sunt în grafic și baza militară va fi operațională în toamna acestui an, potrivit ministrului Apărării Naționale, Mircea Dușa, care a efectuat marți o vizită în baza militară din comuna din județul Olt, transmite Agerpres.

Dușa a precizat că lucrările vizează reamenajarea și modernizarea unor pavilioane, realizarea elementelor de comandă și control, a rețelelor de utilități și a aleilor de acces către subunitatea militară românească.

„Lucrările sunt în grafic. Sigur, sunt lucrări care se referă în primul rând la reamenajarea și modernizarea pavilioanelor, realizarea elementelor de comandă și control, rețele de apă, canalizare și termoficare și alte lucrări de amenajare, respectiv a aleilor de acces atât către site, cât și spre baza românească, subunitate care va asigura protecția bazei de la Deveselu”, a declarat ministrul.

Mircea Dușa a anunțat, totodată, că până în luna septembrie MApN va cheltui 47 milioane de lei și că deja au fost efectuate lucrări de 30 milioane lei.

„MApN, în primă etapă până în septembrie, a planificat să cheltuiască 47 milioane lei din bugetul propriu. Din acești bani a fost cheltuită deja suma de 30 milioane lei, urmează să realizăm lucrările pe care le avem planificate în această perioadă”, a declarat Dușa.

Ministrul Apărării a arătat, de asemenea, că locuitorii comunei Deveselu au avut beneficii în urma deciziei de amplasare a scutului antirachetă în baza militară din localitate, deoarece au fost făcute investiții importante în infrastructura socială și de utilități a comunei.

„A beneficiat și comuna Deveselu. Au fost realizate rețele de apă, de canalizare, stația de epurare, 80% din drumuri au fost asfaltate și iată că partenerii noștri din SUA au făcut în localitate investiții social-culturale, așa cum este grădinița ce urmează a fi dată în folosință în perioada următoare și investiția făcută la școală, aceea de modernizare a întregii clădiri prin lucrări de reabilitare, începând de la șarpantă și continuând cu amenajarea spațiilor interioare, modernizarea instalațiilor sanitare, a instalațiilor de încălzire. Cred că locuitorii din Deveselu sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă în Deveselu în ultimii doi-trei ani”, a mai spus ministrul Dușa.

Acesta a menționat că în viitor în localitatea Deveselu va fi introdusă rețea de alimentare cu gaze.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.