Dușa, întâlnire cu șeful Statului Major al Armatei Germaniei

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, l-a primit joi, la sediul M.Ap.N., pe şeful Statului Major al Armatei Germaniei, generalul Volker Wieker, aflat în vizită în România la invitaţia şefului Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.

Pe timpul discuţiilor, ministrul Duşa şi generalul Wieker au abordat subiecte legate de evoluţia situaţiei de securitate din zona extinsă a Mării Negre şi de implementare a măsurilor de asigurare în context bilateral, dar şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, potrivit unui comunicat transmis de MApN.

Referindu-se la cele două structuri de comandă ale NATO ce vor funcţiona pe teritoriul României, ministrul apărării naţionale a spus: “Am creat cadrul juridic necesar constituirii unităţii de integrare a forţelor Alianţei (NFIU) şi a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (MND-SE) în Bucureşti, în spaţiile unor comandamente existente, care asigură condiţiile impuse de NATO”.

Alte teme discutate au fost legate de dezvoltarea capabilităţilor Alianţei Nord-Atlantice şi pregătirea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene în formatul miniştrilor apărării, din luna mai, şi a Consiliului European dedicat securităţii şi apărării, ce va avea loc în luna iunie.

“Procesul de implementare a conceptului Naţiunilor Cadru, lansat de ţara dumneavoastră, înregistrează progrese importante. Numărul mare de participanţi dintre aliaţi dovedeşte viabilitatea acestei iniţiative” a spus ministrul Duşa.

Pe timpul întâlnirii cu şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă a prezentat omologului său german priorităţile Armatei României pentru perioada următoare, angajamentul militarilor români în misiunea “Resolute Support” din Afganistan, stadiul implementării sarcinilor rezultate din Planul de acţiune al Alianţei pentru creşterea capacităţii operaţionale în termenele agreate.

Cei doi lideri militari au discutat, de asemenea, despre intensificarea colaborării bilaterale, inclusiv prin identificarea unor noi domenii de cooperare.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.