Duşa: Portughezii vor veni în ţară la sfârşitul lunii, pentru ultimele detalii ale achiziţiei avioanelor F-16

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat vineri că la sfâşitul acestei luni partenerii portughezi vor veni în România pentru a stabili ultimele detalii legate de contractul privind achiziţia avioanelor F-16, transmite AGERPRES.

„La sfârşitul acestei luni vor veni partenerii portughezi (n. r – în România) şi vom face ultimele demersuri şi imediat după aceea şi partenerii americani, pentru că până la urmă este un parteneriat cu cele două state având în vedere că armamentul, avionica şi sistemele de război electronic sunt puse la dispoziţie tot de către statul american”, a afirmat Mircea Duşa, la Muzeul Naţional al Aviaţiei.

El a spus că primele avioane de luptă cumpărate de la portughezi la mâna a doua ar putea ajunge în ţară la sfârşitul anului 2015.

„Sper că spre sfârşitul anului 2015 (n. r. – să ajungă în ţară şi primele avioane), pentru că nu este legată modernizarea de un anumit termen. Sosirea avioanelor în ţară este legată şi de pregătirea personalului ori acest lucru nu se realizează după o zi pe alta. Va trebui ca piloţii, 15 dacă reţin bine, care trebuie să plece la pregătire, să aibă un anumit număr de ore de zbor pentru a putea opera apoi în ţară cu avioanele F-16”, a precizat Duşa.

În opinia acestuia, chiar dacă avioanele multirol sunt la mâna a doua, nu se poate spune că sunt vechi.

„Este un obiectiv economic şi strategic al României mult prea important ca să fie realizat doar la aprobarea unui ministru. Eu am considerat ca această responsabilitate pe care şi-o asumă România să fie aprobată prin lege, de aceea am şi propus să fie aprobată această achiziţie prin lege. Foarte mulţi critică – de ce F-16, de ce nu Eurofighter, Gripen sau mai ştiu eu care alt avion multirol. În momentul de faţă, la felul în care este gândită strategia de apărare şi la obiectivele pe care noi le avem de îndeplinit în NATO, chiar dacă sunt avioane care sunt deja în uz, mie îmi spun piloţii că un avion nu este vechi niciodată, un avion care este dotat cu motoare noi, modernizat în ceea ce priveşte avionică şi sistemele electronice de război este întotdeauna nou”, a susţinut Mircea Duşa.

Imediat ce va fi semnat acordul cu partea portugheză se va demara şi procedura de modernizare a avioanelor F-16.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.