Documentele includ schimburi de e-mailuri între Elon Musk şi Epstein, din anii 2012 şi 2013, în care cei doi încercau să stabilească momentul în care Musk ar fi urmat să facă o vizită pe Little St James, insula lui Epstein din Caraibe, conform The Guardian. Niciuna dintre aceste discuţii nu pare să fi dus, în cele din urmă, la o vizită, din cauza unor probleme logistice.
Mesajele dintre Epstein și Musk
„Voi fi în zona BVI/St Bart’s în perioada sărbătorilor. Există un moment bun pentru o vizită?”, scria Musk pe 13 decembrie 2013.
„Oricare zi între 1 şi 8. Vedem pe parcurs, dacă vrei. e mereu loc pentru tine”, i-a răspuns Epstein.
Musk a trimis apoi mai multe e-mailuri în care îşi detalia programul, iar cei doi au stabilit data de 2 ianuarie pentru vizită. Schimbul de mesaje s-a încheiat însă cu un e-mail al lui Epstein, în care acesta spunea că va trebui să rămână la New York şi îşi exprima regretul că nu se pot întâlni.
„Veşti proaste – din păcate, programul meu mă va ţine în New York. Aşteptam cu nerăbdare să petrecem în sfârşit ceva timp împreună, doar pentru distracţie, aşa că sunt foarte dezamăgit. Sper să putem programa o altă dată în viitorul apropiat”, a scris Epstein.
În noiembrie 2012, Epstein i-a trimis lui Musk un e-mail în care îl întreba „Câte persoane veţi fi pentru elicopterul spre insulă”.
„Probabil doar Talulah şi cu mine. În ce zi/noapte va fi cea mai nebună petrecere pe insula ta?”, a răspuns Musk, într-o aparentă referire la fosta sa soţie, Talulah Riley.
Musk a revenit cu un alt e-mail pe 25 decembrie, ca răspuns la un mesaj al lui Epstein care îl încuraja să vină în vizită şi îi punea la dispoziţie elicopterul.
„Ai vreo petrecere planificată?”, întreba Musk, spunând că a munct oarte mult şi vrea să intre în atmosfera de petrecere în St Barts sau în altă parte şi să se dezlănţuie.
Pe 2 ianuarie 2013, Musk i-a trimis lui Epstein un e-mail sugerând că vizita nu va mai avea loc: „Logistica nu va funcţiona de data aceasta”.
Musk a negat acuzațiile
Musk a fost extrem de critic faţă de persoanele asociate cu Epstein, însă e-mailurile publicate recent par să contrazică negările sale constante privind orice legături personale. CEO-ul Tesla declara pentru Vanity Fair în 2019 că Epstein era „în mod evident un individ dubios” şi susţinea: „A încercat în repetate rânduri să mă convingă să îi vizitez insula. Am refuzat”. Schimburile de e-mailuri dintre cei doi magnaţi au avut loc la ani după ce Epstein a fost condamnat, în 2008. Ulterior, Epstein a fost arestat în 2019 sub acuzaţii federale de trafic sexual.
Un e-mail separat din documente arată că asistenta lui Epstein, Lesley Groff, părea să facă planuri pentru ca Epstein să ia prânzul la SpaceX în 2013, scriind: „Elon Musk apreciază invitaţia la Ranch, dar are alte angajamente… Prânzul de luni, 25 februarie, la ora 13:00, la SpaceX este confirmat”. Nu este clar dacă prânzul a avut loc sau dacă Musk a participat. Un alt set de mesaje din martie 2013 îi arată pe Epstein şi Musk schimbând e-mailuri după ce Epstein îi trimite felicitări, la o zi după o lansare de rachetă SpaceX.
Musk s-a confruntat anterior cu presiuni pentru a răspunde în legătură cu orice posibilă conexiune cu Epstein, inclusiv după o publicare anterioară a unor documente ale Departamentului de Justiţie, în care numele său era menţionat. Anul trecut, democraţii din Camera Reprezentanţilor au publicat o copie a programului zilnic al lui Epstein, care includea o notare din 2014: „Reminder: Elon Musk pe insulă, 6 decembrie (mai este valabil?)”. Nu au fost oferite alte detalii, iar Musk a negat că ar fi făcut planuri pentru vizită într-o postare pe X.
„Acest lucru este fals”, a scris el, ca răspuns la o postare care menţiona acuzaţiile.